SMURD, mărul discordiei dintre Rafila și șeful DSU. Raed Arafat: Dacă se va ajunge să dezintegreze sistemul de urgență cum este făcut, este un impact extrem de grav, vom vedea persoane care își vor pierde viața

Dacă nu e stricat, sistemul e funcţional, aşa că de ce să îl schimbăm? Asta se întreabă Raed Arafat, în ceea ce priveşte preluarea de către Ministerul Sănătăţii a serviciilor de ambulanţă, unităţilor de primiri urgenţe şi SMURD. Şeful DSU susţine că, dacă acest lucru s-ar întâmpla, medicii ar ajunge greu la pacienţii care au nevoie de ajutor, iar numărul deceselor ar spori. La începutul săptămânii, ministrul Sănătăţii spunea că legăm prea mult instituţiile de persoane. Sindicatul ambulanțierilor a anunţat public că îl susţine pe Rafila în acest conflict şi ameninţă cu proteste.

Bilanțul COVID de vineri: Primul copil internat la terapie intensivă din acest val. În total, 259 de copii sunt internați în spital

În ultimele 24 de ore, a crescut numărul cazurilor de infectare cu coronavirus, dar și numărul pacienților spitalizați și internați la terapie intensivă. Astfel, sunt 4.107 cazuri noi, 1.693 de pacienți spitalizați, dintre care 101 la ATI. 259 de copii sunt internați în spitale, dintre care unul la terapie intensivă, a anunțat vineri Ministerul Sănătății (MS).

Banca de ţesuturi a României ar trebui să fie gata în 2024. Acum, la noi în ţară sunt două astfel de bănci, cu grefe doar pentru ortopedie și traumatologie

României îi lipseşte o bancă de ţesuturi în care să se stocheze piele, cornee sau valve cardiace. Acum, la noi în ţară sunt două astfel de bănci, dar păstrează doar grefe pentru intervenţiile de ortopedie şi traumatologie. La începutul anului viitor ar urma să înceapă construcţia unei bănci de multi-ţesut.

Numărul cazurilor de COVID s-a dublat în ultima săptămână, ajungând la 15.000 de infectări. Rafila: Situația va dura patru-cinci săptămâni. Două centre de evaluare pentru copii, deschise în Capitală

Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus se dublează de la o săptămâna la alta. 15.000 de noi îmbolnăviri au fost anunţate pentru ultima săptămână. Şi 33 de decese. La nivel naţional, peste 225 de copii sunt internaţi în spitale. De mâine, Ministerul Sănătății revine la raportarile zilnice.