Tolontan, despre raportul prezentat de ministrul Sănătății: A încercat într-un fel confuzant pentru public să amăgească pe toată lumea. Lipsesc 5.000 de oameni morți de COVID pe care statul nu i-a comunicat publicului
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a prezentat, joi, raportul Comisiei privind diferențele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19, în anul 2020 și a vorbit despre diferențe de până la 500 de cazuri între informațiile transmise de un spital pe diferite platforme. Jurnalistul Cătălin Tolontan a declarat în Ediție Specială, la TVR 1, că ministrul a încercat să amăgească pe toată lumea, fiind vorba despre o raportare din care lipsesc 5.000 de oameni care au murit de COVID, reprezentând o diferență de 25% între cele două baze de date.
13 mai 2021, 13:10