Ministerul Sănătăţii
Patru mari spitale din București au trecut din administrarea Primăriei sectorului 1 la Primăria Capitalei. Managerii unităților medicale avertizează că decizia ar lăsa de fapt spitalele fără finanțare de la bugetul local, fiind nevoite să suporte cheltuielile din banii proprii, care nu există. Ministrul Sănătății dă asigurări că nimeni nu va fi văduvit de fonduri.
Reguli pentru revenirea copiilor în clase. Elevii cu simptome vor fi izolați. Acolo unde nu există cabinete, e nevoie să fie amenajat un spațiu care să funcționeze ca un izolator
Noile reguli pentru redeschiderea de luni a şcolilor, grădiniţelor şi liceelor au devenit oficiale. Esenţiale sunt distanţarea elevilor, purtarea măştilor, igiena şi aerisirea claselor. Dacă au simptome COVID, copiii pot fi testaţi, însă doar cu acordul scris al părinţilor. Va fi pus la dispoziţia părinţilor şi un ghid de informare, mai ales că pentru testarea copiilor cu simptome va fi nevoie de acordul lor scris.
A fost publicat formularul de exprimare a consimţământului pentru testarea antigen a copiilor
Formularul prin care părinţii îşi dau consimţământul pentru testele antigen aplicate copiilor în cabinetele medicale şcolare este disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi pe pagina de Facebook a instituţiei.
Ministerul Sănătății: Investigaţiile complexe efectuate de medici infirmă diagnosticul de paralizie facială periferică dreaptă în cazul femeii din Vâlcea care a primit rapelul vaccinului Pfizer
Femeia de 32 de ani din Vâlcea cu suspiciune de paralizie facială periferică dreapta după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer (Comirnaty) se află în prezent în stare clinică bună, a informat Ministerul Sănătăţii vineri după-amiază. Instituția precizează totodată că "toate investigaţiile complexe" efectuate ulterior debutului clinic atât la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, cât şi la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti au infirmat diagnosticul de paralizie facială periferică dreaptă.
UPDATE Școlile din București își redeschid porțile în scenariul galben. Sunt 5 excepții, printre care două licee și o școală gimnazială, unde se vor desfășura doar cursuri online
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizia vineri după-amiază. Au fost analizate și propunerile Consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar privind scenariul de funcţionare, propuneri avizate de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi de DSP Bucureşti.
Ordin comun MS-ME: Cursurile la o clasă primară se suspendă 14 zile la apariţia unui caz de infectare; reluarea orelor - prin decizia conducerii unităţii, după consultarea DSP
Cursurile se suspendă 14 zile la o clasă din învăţământul primar sau o grupă de grădiniţă la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, prevede ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii făcut joi public. Iar reluarea cursurilor care presupun prezenţa fizică pentru clasa suspendată temporar se dispune prin decizia conducerii unităţii de învăţământ preuniversitar, după consultarea Direcţiei de Sănătate Publică.
Vineri, ședință a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență pe tema redeschiderii școlilor
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti se reuneşte vineri pentru a discuta despre reluarea cursurilor în şcoli. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, Mariana Stancu-Ţipişcă, a confirmat pentru Agerpres că şedinţa va avea loc începând cu ora 10.00.
Dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină: Trebuie să pornim de la realitatea că, inevitabil, în școlile din România, vor apărea cazuri de infectare
Redeschiderea școlilor împarte în tabere elevii, părinții, profesorii și directorii unităților de învățământ. Ministerul Educaţiei a trimis astăzi Ministerului Sănătăţii propunerile pentru regulile care vor trebui respectate începând de luni. Masca de protecție va fi obligatorie, dar distanța fizică se reduce la un metru și asta doar acolo unde spaţiul permite. "Odată deschise, trebuie să ne asigurăm că școlile vor și rămâne deschise o perioadă cât mai lungă de timp. Pentru asta, trebuie să mergem mai departe de asigurarea măsurilor de igienă, a ventilației sălilor de clasă și a distanțării fizice", subliniază dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină. "Trebuie să fim realiști și să pornim de la realitatea că, inevitabil, în școlile din România, vor apărea cazuri de infectare", atrage el atenția.
Reguli pentru revenirea elevilor în școli, din 8 februarie: distanță de un metru acolo unde spațiul permite, purtarea obligatorie a măștii. VEZI documentul de lucru al ordinului comun M. Educației-M. Sănătății
Ministerul Educaţiei a trimis Ministerului Sănătăţii propunerile pentru regulile care vor trebui respectate în şcoli începând de luni. Acolo unde spațiul permite, se va păstra distanţarea fizică de un metru. Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării in incinta unitatii de învăţământ şi în timpul pauzelor, atat în interior şi exterior.

