Viață pe lista de așteptare. Trei pacienți urmează să se opereze la spitalul Sfânta Maria

Pacienţii care au nevoie de transplant pulmonar speră să fie operaţi la clinica din Viena, nu la spitalul Sfânta Maria, acolo unde sunt pe lista de aşteptare încă de anul trecut. 3 bolnavi sunt în această situaţie. Primul transplant va fi făcut imediat ce vor apărea donatori compatibili. S-ar putea să dureze destul de mult, pentru că numărul donatorilor a scăzut la cote alarmante.

Costul unui transplant pulmonar în România, ținut secret. "La ce vă foloseşte dvs. informaţia aceasta?"

Costul unui transplant pulmonar la spitalul Sfânta Maria e ţinut la secret, deşi informaţia ar trebui să fie făcută publică. Ministerul Sănătății și Agenţia Naţională de Transplant refuză să spună cât va deconta statul pentru o astfel de intervenţie. Potrivit unor surse, ar fi vorba de aceeaşi sumă cerută anul trecut: în jur de 85 de mii de euro, informație confirmată joi seară și de conducerea spitalului Sfânta Maria.

Pacienții solicită să fie operați în străinătate, nu la București. Șeful centrului de transplant pulmonar de la AKH Viena cere răbdare

Pacienţii se tem de spitalele româneşti. Cei care au nevoie de transplant pulmonar au scris deja clinicii din Viena pentru a fi incluşi pe listele de aşteptare. Asta după ce au aflat de la ministrul Sănătăţii că spitalul AKH va face 10 intervenţii. Şeful centrului vienez le-a răspuns însă că, deocamdată, nu au fost puse la punct toate detaliile cu autorităţile din România. 

Ordinul care i-ar fi lăsat fără bani pentru însoţitor pe copiii cu dizabilităţi a fost abrogat

Bâlbâială la Ministerele Muncii şi Sănătăţii în legătură cu ordinul care ar fi putut să-i lase pe copiii cu sindrom Down fără indemnizaţii pentru însoţitori. Iniţial, reprezentanţii instituţiilor au anunţat ca vor proroga prevederile ordinului emis la finalul anului trecut, care i-a făcut pe părinţii copiilor cu probleme să iasă în stradă. Pn[ la umr[, Ordinul a fost abrogat.

Protest al copiilor cu dizabilităţi. Părinţii se tem că vor rămâne fără indemnizaţiile pentru însoţitori

Mai mulţi copii cu dizabilităţi însoţiţi de părinţii lor au protestat, joi, în faţa Ministerului Sănătăţii. Părinţii se tem că de la 1 martie micuţii diagnosticaţi cu sindrom Down sau alte boli grave vor fi încadraţi după o nouă lege. Asta înseamnă că vor rămâne fără dreptul de indemnizaţii pentru însoţitori. Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, dă asigurări că va găsi o soluţie pentru aceşti copii.