Protest în Piața Victoriei. "Vino în Piață! Justiția e în pericol!"-apel pe Facebook după anunțul privind modificarea legilor justiției

Piaţa Victoriei a fost din nou ocupată de sute de protestatari. Ei s-au mobilizat pe reţelele de socializare pentru a manifesta faţă de modificarea legilor justiţiei. Totul s-a petrecut după modelul iniţiat la începutul anului, atunci când faimoasa Ordonanţă 13 a scos mii de oameni în faţa guvernului. Traficul rutier în Piaţa Victoriei a fost blocat de manifestanţi. Nu s-au înregistrat incidente.

Modificarea legilor justiției-reacția DIICOT: Punctele de vedere ale magistraților nu se regăsesc în proiect. Procurorii cer dezbatere reală

"Procurorii DIICOT au analizat cu atenție modificările anunțate de către ministrul justiției în cursul acestei zile, ținând cont de faptul că, de mai multe ori în cursul ultimilor trei ani, s-au solicitat magistraților, judecători sau procurori, puncte de vedere referitoare la modul în care trebuie concepute legile de organizare și funcționare a justiției; aceste puncte de vedere, votate în adunările generale ale magistraților, nu se regăsesc în noul proiect, așa cum a fost prezentat", arată instituția într-un comunicat de presă.

Procurorii șefi să fie numiți fără acordul președintelui, la propunerea ministrului Justiției - în noul pachet de legi ale justiției

Preşedintele este eliminat din procedura de numire a procurorilor şefi, absolvenţii de drept pot deveni magistraţi doar după vârsta de 30 de ani, iar magistraţii vor fi puşi şi ei să plătească pentru erorile judiciare. Sunt câteva dintre modificările la legile Justiţiei propuse de ministrul Tudorel Toader. Parchetul General a criticat imediat schimbările propuse, pe care le-a calificat "îngrijorătoare". În schimb, Inspecţia Judiciară a salutat propunerea ministrului.

Premierul Sorin Grindeanu, despre extrădarea lui S. Ghiță: Dl ministru Toader m-a informat că lucrurile se desfășoară conform procedurilor

Extrădarea lui Sebastian Ghiţă e în linie dreaptă. Ministerul Justiţiei a primit documentele pe care le aştepta de la instanţele care au emis mandatele de arestare a fostului deputat. Acestea sunt acum analizate de direcţia de specialitate şi urmează să fie traduse înainte de a fi trimise către autorităţile sârbe, împreună cu cererea de extrădare.

Procurorul general după evaluare: M. Public va acționa pentru reprezentarea intereselor societății și apărarea ordinii de drept

Procurorul general Augustin Lazăr a luat act de concluziile evaluării prezentate de ministrul Justiției, Tudorel Toader, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Ministerului Public. Lazăr subliniază că Ministerul Public va respecta întocmai decizia CCR și va acționa pentru îndeplinirea rolului său de reprezentare a intereselor generale ale societății și de apărare a ordinii de drept.

Toader: Nu e oportună declanșarea mecanismului instituțional de revocare a procurorului general, respectiv a procurorului șef DNA. Reacții

Procurorul general şi şefa DNA nu vor fi schimbaţi din funcție. Aceasta este, pe scurt, concluzia evaluării făcute de ministrul Justiţiei. Tudorel Toader a făcut anunţul la capătul unui lung discurs despre decizia CCR privind conflictul de natură constituţională între DNA şi Guvern. El a anunțat că este necesară o monitorizare atentă a activității procurorilor de la DNA, DIICOT, Parchetul de pe lângă Înalta Curte. "Dacă ministrul Justiției dorește să monitorizeze, are tot dreptul să o facă", a arătat președintele Klaus Iohannis după prezentarea concluziilor raportului.