Ministrul Muncii: Aşa cum am găsit fondurile necesare plăţii pensiilor şi salariilor până acum, aşa se va întâmpla şi anul viitor

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, susţine că, aşa cum guvernanţii au găsit fondurile necesare plăţii pensiilor şi salariilor până acum, aşa se va întâmpla şi anul viitor, şi că legea salarizării se va aplica aşa cum a fost votată de Parlament, transmite News.ro. Declaraţia Olguţei Vasilescu vine după ce senatorul PNL Florin Cîţu a dezvăluit că executivul a trimis în urmă cu câteva zile Comisiei Europene un document în care promite îngheţarea salariilor în sectorul bugetar.

Ce prevede noua Lege a pensiilor, aflată în dezbatere publică. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a prezentat proiectul într-o conferință de presă

Schimbări majore în calcularea pensiilor. Mamele cu cel puțin trei copii se pot pensiona mai devreme, iar cei care au lucrat 20 ani în condiţii speciale vor putea ieși la pensie cu 10 ani mai repede. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a prezentat  proiectul legii pensiilor într-o conferință presă   transmisă în direct la TVR1. 

Noua lege a pensiilor - proiectul a fost publicat de Ministerul Muncii și este în dezbatere publică. VEZI AICI documentul integral

Peste 5 milioane de pensionari vor avea veniturile recalculate, iar peste 3 ani ar urma să primească bani mai mulți! Așa le promite guvernul, care a publicat joi seară proiectul legii pensiilor, valabil din 2021. Sunt modificări pentru cei cu stagii de cotizare mai mici de 15 ani, pentru cei cu masterate şi doctorate, dar şi pentru mamele cu mai mult de 3 copii.

Reacții după ce ministrul Muncii a prezentat la TVR primele date și calcule din noua lege a pensiilor. Opoziția susține că nu este posibilă dublarea pensiilor, așa cum promit guvernanții

Noi promisiuni pentru pensionari! Guvernul spune că le va dubla veniturile până în 2021, printr-o nouă formula de calcul. Proiectul nu va putea aplicat, avertizează opoziția dar și analiștii, decât cu preţul tăierii din alte domenii vitale. Liniile noii legi au fost prezentate marți seară la TVR de ministrul Muncii şi analizate miercuri, în şedinţă, cu cei doi lideri ai puterii.

EXCLUSIVITATE Noua lege a pensiilor va fi prezentată joi. Calcule și un calendar, detaliate la TVR de ministrul Lia-Olguța Vasilescu

Ministrul Muncii a anunțat marți seară, la emisiunea "România 9", că va prezenta joi noua lege a pensiilor. Proiectul prevede că pensionarii care nu pot aduce acte pentru sporurile primite din 1975 până în 2001 vor primi din oficiu un procent de mărire de 10%. Totodată, cei care vor să își cumpere vechimea vor putea plăti și pentru o vechime mai mică de 5 ani. Lia-Olguța Vasilescu a dat asigurări că nicio pensie nu va scădea, iar vârsta de pensionare nu se va modifica. Impactul bugetar după aplicarea noii legi va fi dublu față de acum, a indicat ministrul. Până pe 8 septembrie, proiectul va fi în dezbatere publică.

Proteste la mai multe spitale. S. Pintea: Bugetul e foarte clar-avem majorarile salariale și încadrarea în 30% sporuri. Așa o să rămână

Săptămâna începe cu proteste în multe spitale din țară. Angajații sunt supărați că li s-au tăiat sporurile și au primit salarii chiar la jumătate față de lunile trecute. Ministrul Sănătății i-a chemat la discuții pe managerii principalelor spitale și s-a întâlnit cu ministrul Finanțelor. Mesajul a fost unul ferm - Bugetul e clar, managerii să-și facă treaba, a declarat Sorina Pintea.