Ludovic Orban: Premierul beneficiază de susținere totală. Noi nu ne jucăm cu România. 'Criză în coaliție' e poate prea mult spus, e o reacție emoțională. Cîțu: Așteptăm un ministru competent la M. Sănătății

"Premierul beneficiază de susținere totală, nici nu se pune în discuție vreo secundă schimbarea configurației politice. Noi nu ne jucăm cu România, a declarat Ludovic Orban la finalul ședinței conducerii PNL desfășurate astăzi. El a avertizat totodată că, în momentul în care un ministru îl atacă pe premier, trebuie să plece acasă. "În acest moment, modul cel mai responsabil de a rezolva această criză este să primim o nominalizare a unui ministru competent al Sănătăţii", a declarat, la rândul său, șeful Executivului, în conferința de presă comună cu președintele PNL.

Guvern: Informațiile referitoare la un document transmis premierului despre un grup de lucru la M. Sănătății privind verificarea raportărilor COVID sunt false. Cîțu: Nu este un document, este o coală de hârtie

Informaţiile apărute în presă cu privire la existenţa unui document transmis în atenţia premierului Florin Cîţu referitor la constituirea unui grup de lucru în cadrul Ministerului Sănătăţii privind verificarea raportărilor zilnice privind evoluţia pandemiei COVID-19 sunt "false" şi "lipsite de fundament", a transmis astăzi Guvernul într-un comunicat. "Dacă se va dovedi că atribuirea caracterului oficial al documentului este falsă, cu siguranță organele competente se vor autosesiza", avertizează instituția.

Florian Bodog, audiat în Comisia juridică, ca urmare a solicitării DNA. ”Nu mă voi sustrage cercetării”. Iulia Scântei: Plenul va decide. În comisie nu a fost întrunit numărul necesar de voturi

Senatorul Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii, audiat luni în Comisia juridică, ca urmare a solicitării DNA adresate Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale împotriva sa, susţine că "nu se va sustrage cercetării".

Kelemen Hunor: „Considerăm că vom putea lucra în continuare cu Florin Cîțu și le cerem colegilor noștri de la USR-PLUS să facă o propunere pentru funcția de ministru al Sănătății cât mai curând posibil”

Liderul UDMR le cere partenerilor din coaliție să înceteze jignirile și atacurile reciproce, pentru a putea continua actul de guvernare. Formațiunea minorității maghiare îl susține în continuare pe premierul Florin Cîțu și susține că soluția pentru ieșirea din criză este ca USR-PLUS să nominalizeze un alt ministru al Sănătății.

Politologul Cristian Pîrvulescu, la TVR: Suntem într-o criză a majorității, care riscă să devină o criză guvernamentală. Trei scenarii pentru USR-PLUS. "Ipoteza unei provocări trebuie luată în considerare"

"USR-PLUS are 3 scenarii, din câte am înțeles astăzi. Primul scenariu este acela pe care îl vedem derulându-se - retragerea sprijinului politic și schimbarea primului ministru, își doresc schimbarea primului ministru. Al doilea scenariu ar fi retragerea de la guvernare în opoziție, ceea ce nu este neapărat inconfortabil, pentru că din opoziție poți construi o campanie pentru un candidat la prezidențiale în 2024, și al treilea scenariu ar fi schimbarea poziției de la Ministerul Sănătății cu o alta mai puternică - spre exemplu, cea de ministru de Interne", a detaliat, la Tema zilei, în principalul Telejurnal, politologul Cristian Pîrvulescu. El este de părere că o întâlnire în cadrul coaliției trebuie să aibă loc până la sfârșitul săptămânii. Toate ipotezele sunt pe masă, a avertizat Pîrvulescu. Constituțional, în acest moment, președintele Klaus Iohannis nu poate juca un rol. Contextul pandemic o poate impune însă.

Șeful Executivului: Preiau interimatul Ministerului Sănătății până când colegii de coaliție vor numi un ministru. Rămâne o prioritate pentru noi în această perioadă dificilă să asigurăm cele 1.600 de paturi ATI

Premierul s-a întâlnit miercuri după-amiază cu o parte din conducerea Ministerului Sănătății, în condițiile în care Dan Barna a refuzat să asigure interimatul instituției după demiterea lui Vlad Voiculescu. Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat, de altfel, miercuri seară, pe șeful executivului ca ministru interimar al Sănătății. Cîțu a precizat că joi va avea conferințe online cu șefii direcțiilor de sănătate publică și cu directorii spitalelor COVID și că rămâne prioritară asigurarea celor 1.600 de paturi de terapie intensivă.