minivacanta de 1 decembrie
Coșmar pe mai multe drumuri din țară, în special pe DN1 către Valea Prahovei, dar și în vămile din vestul țării. Românii au plecat în minivacanța de Sf Andrei și 1 Decembrie. Azi nimeni nu a scăpat de o extrem de lungă așteptare. S-au parcurs 2 kilometri în două ore în zona Comarnic, iar la Nădlac 2, unde s-a înregistrat cel mai mare număr de români care au ieșit din țară, în 24 de ore, după pandemie, s-a stat și câte 3 ore. În timp ce încă ei erau pe drum, turiștii care au plecat din timp și au ales Moldova pentru aceste zile libere s-au bucurat deja de vacanță.
Aparate radar și patrule ale forțelor de ordine în zonele aglomerate, pe parcursul minivacanței de 1 decembrie
Zeci de mii de polițiști și jandarmi vor patrula în zonele aglomerate în minivacanța de 1 decembrie care urmează, iar pe drumuri vor fi instalate sute de aparate radar. Sunt doar câteva dintre măsurile pe care le au în vedere autoritățile pentru zilele libere.
Minivacanța de 1 decembrie. Unii proprietarii de pensiuni au redus prețurile, alții au închis afacerile
Minivacanța de 1 decembrie bate la ușă, așa că mulți dintre români sunt în febra rezervărilor. Preferințele însă s-au schimbat! Unele destinații la modă în anii trecuți sunt acum cu lacătul pe ușă, pentru că mulți s-au orientat spre destinații mai apropiate, cu prețuri atractive. Apreciate cu adevărat sunt cele care oferă și produse tradiționale și posibilități de relaxare.
Turiștii și hotelierii își fac planuri pentru minivacanța de 1 decembrie
În așteptarea sezonului de schi și al unei ierni cât mai darnice în zăpadă, turiștii, dar și hotelierii de la munte își fac deja planuri. Minivacanța de 1 decembrie este aproape o certitudine. Așa că ofertele au început să apară. La fel și fulgii de nea.

Poliția de frontieră anunță suplimentarea efectivului și a numărului arterelor de control, în minivacanța de 1 Decembrie
Peste 3.800 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, în perioada minivacanţei de 1 Decembrie, activităţi de supraveghere şi control la frontieră, fiind suplimentat personalul şi numărul arterelor de control acolo unde situaţia o impune, se arată într-un comunicat remis, sâmbătă, de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Polițiștii vor verifica respectarea regulilor sanitare în Minivacanța de Sf. Andrei și Ziua Națională
Circa 10.000 de poliţişti vor acţiona zilnic, în stradă, în perioada 28 noiembrie - 1 decembrie, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, fluidizarea traficului rutier şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, precum şi pentru verificarea respectării măsurilor impuse pentru limitarea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2.
Minivacanță la munte. În unele stațiuni, gradul de ocupare a depășit 90 la sută
Zeci de mii de români petrec minivacanța de 1 decembrie la munte. Stațiunile sunt deja pline, iar pârtiile de schi și săniuș sunt pregătite pentru pasionații sporturilor de iarnă. Hotelierii sunt și ei pe poziții: își întâmpină oaspeții cu țuică fiartă, numai bună pe gerul de afară, și cu mâncăruri tradiționale, făcute după rețete din bătrâni.