monument istoric
Monumente și locuri uitate de lume încep, încet, încet, să fie readuse la viață și incluse în circuitul turistic. Așa se întâmplă, de exemplu, cu o grota săpată în stancă la marginea unei localități din Bistrița-Năsăud, care a fost cripta unei importante familii nobiliare din zonă. Lăsat sute de ani în paragină, acum locul a fost curățat de voluntarii unei asociații.
Moştenitorii scriitorului Duiliu Zamfirescu vor dona casa şi terenul din Vârteşcoiu, Consiliului Judeţean Vrancea. Este locul unde au fost scrise multe dintre operele sale literare
Moștenitorii scriitorului Duiliu Zamfirescu au decis să doneze Consiliului Judeţean Vrancea casa şi terenul aferent din comuna Vârteşcoiu, care au aparţinut străbunicului lor, a anunţat administraţia judeţeană.
Dispute la Cluj în privința unui hotel care se construiește în centrul orașului
Aproximativ o mie de persoane au semnat o petiție prin care își exprimă nemulțumirea cu privire la arhitectură clădirii, dar și la amplasarea acesteia. Pentru că subiectul a fost intens criticat în ultimele zile, Primăria a intervenit, iar edilul șef Emil Boc a cerut mai multe detalii despre proiect din partea comisiei de urbanism.
Tavanul bisericii din comuna sibiană Alțâna s-a prăbușit. Biserica fortificată a fost construită în secolul al XVI-lea și e monument istoric
Pierdere mare pentru moştenirea culturală a sașilor transilvăneni. Tavanul bisericii evanghelice din Alțâna, județul Sibiu, monument din secolul al XVI-lea, s-a prăbușit. Nimeni nu a fost rănit, însă pagubele sunt însemnate. Biserica este printre cele mai cunoscute atracții turistice din zonă.
Clădire prăbușită în centrul Capitalei
O clădire monument părăsită s-a prăbuşit aseară în centrul Capitalei, în zona Pieţei Unirii.
Singura clădire cu ceas solar din Reșița și imobil de patrimoniu, fosta Școală Pittner va fi reabilitată. Cum arată acum fosta instituție de învățământ
Proiectul care vizează reabilitarea și transformarea singurei clădiri cu ceas solar din Reșița, fosta Școală Pittner, aflată pe lista monumentelor de patrimoniu, într-un centru multifuncțional a fost acceptat la finanțare. Proiectul are o valoare de peste 1,8 milioane de euro și este implementat de Primăria Reșița, în parteneriat cu Euroland Banat și cu o asociație din Islanda.
Controverse privind reamenajarea Parcului "Grădina Icoanei" din Capitală. Bucureștenii se tem să nu fie alterate caracteristicile istorice ale locului
Vestea că Primăria Sectorului 2 vrea să reamenajeze Parcul Grădina Icoanei, monument istoric, a reuşit să stârnească îngrijorare printre bucureşteni. Asta pentru că, până acum, autorităţile locale nu au prezentat un proiect despre felul în care va arăta parcul. Peisagiştii spun că spaţiul va trebui să arate aproape la fel ca acum 150 de ani.
Castelul Huniade, cea mai veche clădire din Timișoara
Castelul Huniade a fost construit între anii 1308-1315 de Carol Robert de Anjou. Este cea mai veche clădire din Timișoara.
"Prizonieră" într-o casă părăsită. Ester Peony a lansat videoclipul piesei care va reprezenta România la Eurovision
Ester Peony a lansat duminică videoclipul oficial al piesei care a câştigat Selecţia Naţională Eurovision.

