Peste 45.000 de morţi, cel mai recent bilanţ al cutremurelor în Turcia şi Siria. Peste 8 milioane de oameni, afectaţi de seism în Siria

Alţi trei oameni, între care un copil, au fost găsiţi în viaţă, după cutremurul din Siria şi Turcia. Ei sunt membrii aceleiaşi familii şi au fost descoperiţi printre ruine, la 13 zile de la producerea seismului. Copilul a decedat la scurt timp după ce a fost scos dintre dărâmături. Autorităţile turce au anunţat şi o altă veste tristă. Fotbalistul ghanez Christian Atsu a fost găsit mort, printre dărâmăturile care au rămas din locuinţa sa din provincia Hatay. Potrivit bilanţului provizoriu, peste 45 de mii de oameni au pierit în urma cutremurului din Turcia şi Siria.

UNICEF: Peste 7 milioane de copii, afectaţi de cutremurele devastatoare din Turcia şi Siria

Peste 7 milioane de copii sunt afectaţi de cutremurele devastatoare care au lovit Turcia şi Siria pe 6 februarie, a declarat marţi Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF), care şi-a exprimat temerea că numărul copiilor ce şi-au pierdut viaţa în urma seismelor s-ar putea ridica la câteva mii, relatează AFP.

Pompierii și medicii SMURD români continuă să salveze vieți în Turcia. Dr. Marian Drăghici: Localnicii s-au mai resemnat, își doresc foarte mult și să recupereze trupurile neînsuflețite ale rudelor lor

Echipele de căutare şi salvare din România continuă să salveze vieţi şi la aproape o săptămână de la marele cutremur. Pompierii şi medicii SMURD au reuşit să scoată în această dimineaţă, de sub tone de beton, un bărbat de 35 de ani. Omul era în viaţă, a fost tratat de medicii români şi dus la un spital din zonă.

Însărcinatul cu afaceri al UE în Siria, Dan Stoenescu: Este absolut nedrept ca UE să fie acuzată că nu acordă suficient ajutor sirienilor după cutremure

Însărcinatul cu afaceri al Uniunii Europene în Siria, Dan Stoenescu, a declarat duminică dimineaţă că nu este corect ca blocul comunitar să fie acuzat că nu reuşeşte să ofere suficient ajutor sinistraţilor sirieni după cutremurele de luni care au distrus zone importante din Siria şi Turcia, transmite Reuters.