RUSIA | Multe spitale din Moscova renunță la clasificarea "suport COVID". Decizia a fost luată după scăderea numărului de noi contaminări cu coronavirus

Scăderea numărului de noi contaminări în Rusia a determinat autoritățile sanitare să decidă că la Moscova, multe spitale pot renunța la titulatura de "suport covid". Se vor întoarce la vechile specializări, după o procedură destul de complicată, care presupune igienizări temeinice și multe avize sanitare.

EXCLUSIV. Proteste masive ale susținătorilor lui Alexei Navalnîi în Rusia

Rusia a fost astăzi scena unor proteste masive ale susținătorilor lui Alexei Navalnîi. Demonstrațiile, considerate ilegale de autorități, au fost dispersate în forţă și peste 1.500 de oameni au fost arestați în toată Federația, inclusiv soția opozantului rus. Cea mai mare adunare a fost la Moscova unde potrivit jurnaliștilor s-ar fi adunat peste 40 de mii de oameni. Acolo a fost și corespondentul TVR Liviu Iurea care a realizat un reportaj în EXC

Manifestații masive pro-Navalnîi în Rusia. Peste 2.000 de persone au fost arestate

Sute de persoane au fost arestate sâmbătă în Rusia la manifestaţii organizate în întreaga ţară la apelul susţinătorilor opozantului Aleksei Navalnîi. printre persoanele arestate se află și soția opozantului rus, Iulia Navalnîi, după cum a anunţat chiar ea pe contul ei de Instagram. Oamenii cer eliberarea lui Aleksei Navalnîi, în pofida numeroaselor presiuni din partea autorităţilor, transmite corespondentul TVR, Liviu Iurea. La orele prânzului, la Moscova, manifestanții se îndreaptau către Kremlin.

Premieră. După decenii de interdicție metroul din Moscova a recrutat conductori de sex feminin. În perioada sovietică, femeile erau excluse de la slujbe precum cele din minerit, metalurgie și chiar transportul public

Metroul din Moscova a recrutat conductori de sex feminin - o premieră în istoria să recentă. Nouă profesie a devenit accesibilă și pentru reprezentantele sexului frumos în urmă unor modificări în legislația rusă, care excludea femeile din multe profesii.