Voucher de 26.000 de lei pentru achiziţia de scutere şi motociclete electrice, prin Programul Rabla Moto. Pentru cele cu carburant, tichetul este de 9.000 de lei

Valoarea tichetului valoric pentru scutere şi motociclete, oferit în acest an prin Programul Rabla Moto, ajunge până la 9.000 lei, în timp ce ecotichetul destinat achiziţiei de scutere şi motociclete electrice se ridică la maximum 26.000 lei, informează Asociaţia motoADN, într-un comunicat de presă transmis vineri AGERPRES.

Paradă pe două roți la Oradea. Mesajul motocicliștilor a fost „Respect în trafic”

Sute de motociclişti s-au strâns la Oradea, pentru a deschide sezonul moto 2021 al cărui mesaj a fost Respect în trafic. După un an cu interdicţii, pasionaţii de motoare au răspuns în număr mare invitaţiei organizatorilor. A fost nevoie de respectarea măsurilor de protecție astfel că au fost organizate mai multe puncte de întâlnire.

Limitarea accesului ATV-urilor, a motocicletelor și mașinilor de teren pe pășunile alpine și în păduri - măsuri cerute consiliilor locale din Caraș Severin

ATV-urile, motocicletele şi mașinile de teren fac legea în zonele montane din Caraș-Severin, deși există prevederi legale care restricționează accesul motorizat pe pășunile alpine sau în păduri. Președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, a solicitat autorităţilor locale să ia măsuri pentru restricţionarea accesului cu mijloace motorizate în zonele montane.

Expoziție de motociclete retro în centrul Clujului

Expoziție de motociclete retro în centrul Clujului. Zeci de modele care se fabricau în serie cu mulți ani în urmă sunt acum din nou vedete. Restaurate și conduse de pasionați, motoarele retro sunt adevărate bijuterii care nu de puține ori îi fac pe cei care le admiră să aleagă transportul pe două roți.