Nu avem forță de muncă pentru autostrăzi. Constructorii se plâng că muncitorii au plecat să lucreze în străinătate

Vrem autostrăzi dar nu avem cu cine să le facem! În ţara cu cel mai îngrijorător fenomen al migraţiei, autorităţile şi constructorii se arată cu degetul. Guvernanţii promit că vom inaugura peste 150 de km de autostrăzi anul viitor, dar constructorii reclamă că nu găsesc muncitorii care să lucreze pe şantiere. Piedici ar fi măsurile fiscale ale guvernului şi... salariile mici.

Criză de muncitori pe șantiere. Patronii spun că e nevoie de încă 200.000 de angajați în construcții

În România nu mai sunt suficienţi muncitori şi ingineri în construcţii! Patronatele estimează că pentru noile şantiere avem nevoie de 600.000 de angajaţi, cu 200.000 mai mulţi decât există în statistici. Angajarea de asiatici ar fi o soluţie disperată. O variantă durabilă ar fi salarii mai bune pentru românii care au plecat în străinătate sau pentru cei care preferă să stea în şomaj.

Directorul care a înjurat angajații, amendat de poliție. Firma, sancționată cu 10.500 de lei de Inspecția Muncii

Directorul tehnic al firmei de textile din Prahova filmat în timp ce își înjura angajaţii care ceruseră plata salariilor a fost amendat cu 1.000 de lei, maximul prevăzut de lege, pentru adresarea de cuvinte și expresii jignitoare. Eleftherios Vanellis, care are domiciliu în Londra, mai este cercetat penal după ce a postat pe contul său de Facebook însemne naziste, transmite Observatorul Prahovean.

Autoritățile au declanșat o anchetă în cazul directorului unei firme din Prahova care a fost filmat în timp ce jignea angajații

Cazul angajaţilor unei fabrici textile din Prahova agresaţi verbal de director ia amploare. Imaginile au ajuns şi la autorităţi, însă directorul a fost de negăsit pentru că şi-a luat concediu. Alte persoane din conducere consideră că vina le aparţine tot angajaţilor. România nu e o țară fără stăpâni - a spus apăsat și premierul, care a felicitat autoritățile pentru modul în care au reacționat în acest caz.

VIDEO "Animalelor, țăranilor, scursurilor!". Muncitorii unei fabrici din Prahova, înjurați de patronul străin pentru că voiau salariile

"Sunteți niște animale nenorocite! Sunteți dezgustători! Tăceți dracului din gură! Dacă nu vă place, cărați-vă dracului! Țărani nenorociți!". Așa s-a adresat un patron al unei firme de textile din Păulești, Prahova, angajaților săi care așteptau plata salariilor. Materialul video a fost postat de publicația Observatorul Prahovean. Episodul s-ar fi petrecut în luna iunie. Translatorul a ales să nu le spună angajaților cuvânt cu cuvânt ceea ce urla patronul străin. Vă avertizăm că este un discurs violent, în care s-a folosit un limbaj vulgar.

Takata, în faliment. Angajații din România au fost asigurați că nu-și vor pierde locurile de muncă

Zvonurile privind falimentul firmei japoneze Takata, unul dintre cei mai mari producători de componente auto, care are fabrici şi la noi, nu-i sperie pe angajaţii români. Au primit asigurări că nu-şi vor pierde locurile de muncă şi chiar li s-au promis salarii mai mari. Totuşi, oamenii de afaceri de la noi atrag atenţia că la fel vorbeau şi cei de la Nokia, înainte de a se retrage din România, în urmă cu 8 ani.