Munte
O turistă a fost salvată din zona unui gheţar din Elveţia la două zile şi două nopţi după ce a căzut în gol, circa zece metri, într-o crevasă, a anunţat serviciul de salvamont Air Zermatt, citat de DPA.
Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul de mers către stațiunile montane
Centrul Infotrafic anunță că, vineri, traficul este intens pe DN1, Ploiești-Brașov, pe sensul de mers către stațiunile montane. În mai multe zone s-au format coloane de mașini, care inaintează greu.
Trafic aglomerat pe DN1. Se circulă în coloană, la coborâre, la Buşteni și Comarnic
Traficul s-a aglomerat pe DN1, pe sensul de coborâre către Capitală. Se circulă în coloană la Bușteni și Comarnic. E așteptată aglomerație și pe Autostrada Soarelui, către Capitală.
Distracția de la munte a început cu nervii din trafic
Aglomerație pe Valea Prahovei de Rusalii. Oamenii au stat în mașini chiar și 3 ore bară la bară, între Breaza și Sinaia, ca să se bucure de munte după lunile de izolare. Pe platou, în Bucegi, se circulă în coloană pe drumul până la Piatra Arsă.
Minivacanța de Rusalii | Încă o zi cu aglomerație în trafic spre munte sau mare
Mâine se termină minivacanța de Rusalii dar şi astăzi traficul s-a aglomerat spre mare şi spre munte, de la primele ore ale dimineții. Zeci de mii de turiști au ales să se relaxeze în staţiuni.
Risc de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că, din cauza topirii zăpezii, ca urmare a temperaturilor crescute din zilele următoare, există riscul declanșării de avalanșe în Munții Fîgăraș și Bucegi.
Pensiunile şi hotelurile de la munte aşteaptă oaspeţi
Și dacă tot nu mai sunt restricții de circulație începînd de mâine, proprietarii pensiunilor și hotelurilor de la munte abia ne așteaptă. Cu spațiile de cazare adaptate vremurilor pe care le trăim: cu dezinfectanți și chiar cu mănuși de protecție. Însă, restaurantele și locurile de joacă rămân, deocamdată, închise.
Au ignorat legea și intrat cu ATV-urile în Rezervația Piatra Craiului. Riscă o amendă de 10 mii de lei
Trei turişti au ignorat legea şi au pătruns cu ATV-urile până în inima Rezervației Piatra Craiului. Cu greu s-au lăsat convinși de iubitorii muntelui aflați în zonă să se întoarcă din drum. Acum sunt căutați de polițiști.
Turismul mai are de aşteptat. Operatorii din turism speră ca restricțiile de deplasare în afara localităților să fie ridicate cât mai curând
Starea de alertă ţine închise restaurantele, cafenelele și terasele, iar hotelurile și pensiunile pot primi oaspeți veniți numai în interes profesional. După două luni de izolare, de mare s-au putut bucura numai constănţenii și câțiva sportivi.

