NASA
Impact confirmat: un vehicul spaţial al NASA s-a prăbuşit în mod intenţionat pe suprafaţa unui asteroid, pentru a îi devia traiectoria, în cursul unei misiuni de testare fără precedent, care ar trebui să permită omenirii să înveţe cum să se protejeze de o potenţială ameninţare viitoare, scrie AFP, citată de Agerpres.
Un vehicul spaţial al NASA, pregătit să se ciocnească de un asteroid pentru a-i devia traiectoria
Agenţia spaţială americană NASA va încerca, în sfârşit, ceea ce nu s-a mai realizat până în prezent: devierea traiectoriei unui asteroid cu ajutorul unui vehicul spaţial kamikaze. Un test de "apărare planetară", care ar trebui să permită umanităţii o mai bună protecţie în faţa unei posibile ameninţări viitoare, relatează luni AFP.
NASA amână din nou lansarea noii sale rachete gigantice SLS către Lună
Lansarea de către NASA a noii sale rachete gigantice SLS către Lună, deja amânată de două ori din cauza unor probleme tehnice, nu va avea loc mai devreme de 27 septembrie, a anunţat luni agenţia spaţială americană, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Lansarea rachetei Artemis 1 către Lună, amânată din nou
Lansarea misiunii Artemis spre Lună a fost din nou amânată, sâmbătă seara.
Fizician, despre lansarea capsulei Orion spre Lună: Fereastra de zbor este de ouă ore, deci dacă NASA nu lansează până la 17.33, se va amâna pentru o zi ulterioară
O misiune de şase săptămâni în spaţiu este în pregătire de mai mult de un deceniu şi va fi lansată în faţa a zeci de mii de spectatori: noua rachetă a NASA, cea mai puternică din lume, trebuie să decoleze, pentru prima dată din Florida, către Lună. La 50 de ani de la ultimul zbor Apollo, misiunea Artemis 1 trebuie să marcheze lansarea programului american de revenire pe Lună, care ar permite umanităţii să ajungă apoi pe Marte la bordul aceleiaşi nave. A vorbit despre acest subiect în direct la TVR Info fizicianul Claudiu Tănăsăilă.
Lansarea misiunii Artemis 1 spre Lună, anulată din cauza unei probleme tehnice. Următoare posibilă dată de lansare este vineri, 2 septembrie
Lansarea spre Lună a noii rachete gigantice dezvoltate de NASA a fost anulată luni din cauza unei probleme tehnice detectate la unul dintre motoarele principale ale vehiculului spaţial, a anunţat agenţia spaţială americană într-o transmisiune video în direct, amânând astfel, de facto, cu cel puţin câteva zile această misiune, informează AFP şi Reuters.
NASA vrea să trimită din nou oameni pe Lună și să stabilească acolo o bază permanentă
NASA se pregăteşte să lanseze o rachetă spre Lună. Dacă timpul va fi favorabil, decolarea ar putea avea loc pe 29 august. Este un test: Agenţia Spațială Nord-Americană vrea să reia misiunile cu echipaj uman către satelitul natural al Terrei şi să stabilească acolo o bază permanentă. Eventual să facă același lucru și pe Marte.
Imagini incredibile de pe Jupiter realizate de telescopul spațial James Webb
Cel mai mare și mai puternic telescop spațial din lume a dezvăluit imagini fără precedent de pe planeta Jupiter.
Studiu: Miliarde de oameni ar muri de foame în cazul unui război nuclear
Un război nuclear ar perturba atât de mult clima Pământului încât miliarde de oameni ar putea muri de foame, după cum o arată cel mai extins studiu al fenomenului de „iarnă nucleară” realizat vreodată, scrie revista Science.

