Ministerul Justiției a avut obiecțiuni multiple la emiterea unei ordonanțe de urgență pe cele două dorințe de legiferare pe care premierul le-a expus, a spus Alina Gorghiu, la Tema Zilei
Alina Gorghiu a fost întrebată, joi seara, la Tema Zilei de la TVR Info, care este opinia ei despre anunțul premierului Marcel Ciolacu privind asumarea răspunderii pe cele două reforme, administrativă și fiscală. Ministrul Justiției a spus că PNL nu a discutat încă despre aceasta în Biroul Politic Național, dar că instituția pe care o conduce n-a fost de acord cu varianta adoptării prin ordonanță de urgență.

