Șapte contracte PNRR în valoare de peste 92 de milioane de lei au fost semnate astăzi la Guvern. Banii sunt pentru renovarea unor școli și primării

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a participat astăzi la semnarea primelor contracte finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență, selectate în cadrul apelului de proiecte ”Valul Renovării”. Este vorba despre șapte contracte de finanțare încheiate între autorități publice locale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în valoare de peste 92 milioane de lei. Acestea vizează reabilitarea și modernizarea unor unități de învățământ şi primării, creşterea eficienţei energetice și eficientizare termică a unor sedii administrative.

Premierul Ciucă a discutat cu ministrul turc al Apărării despre securitatea regională şi cea la Marea Neagră

Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a primit, joi, la Palatul Victoria, pe ministrul Apărării al Republicii Turcia, Huluşi Akar, cu care a discutat despre importanţa relaţiei bilaterale circumscrise Parteneriatului strategic dintre cele două ţări, colaborarea economică strânsă şi preocupările comune legate de securitatea regională şi cea la Marea Neagră.

Nicolae Ciucă, la Congresul PPE: Am solicitat să avem evaluarea pe merit a demersurilor pe care le-am făcut pentru a putea să devenim membru al spațiului Schengen

România trebuie să se integreze cât mai rapid în spaţiul Schengen, iar felul în care reacţionează în cazul războiului din Ucraina este un argument în plus pentru ca Uniunea Europeană să accepte acest lucru. Este pledoaria pe care premierul Nicolae Ciucă a făcut-o la Congresul Partidului Popularilor Europeni.

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Șeful executivului de la București, Nicolae Ciucă, a avut astăzi o întrevedere cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Premierul și-a exprimat susținerea pentru implementarea rapidă a celui de-al șaselea pachet de sancțiuni la adresa Federației Ruse. Perspectiva europeană a Republicii Moldova s-a aflat pe lista temelor de discuție.

Mediul de afaceri cere păstrarea cotei unice. Academia Română: "După ce obții prosperitate, poți să îți permiți și impozitare progresivă"

Oamenii de afaceri se tem că modificarea Codului Fiscal va produce un efect asemănător cu aprobarea Ordonanței 114, care a impus taxe noi pe neașteptate, în mai multe sectoare. Reprezentanți ai patronatelor, ai mediului academic și experți în fiscalitate, reuniți într-o platformă numită "Pact pentru Fiscalitate", cer să fie incluși în discuțiile despre taxare care sunt purtate în această perioadă de partidele din coaliția de guvernare și avertizează asupra greșelilor care s-ar putea face.

Codul Fiscal, greu de modificat. Ciucă și Ciolacu nu se înțeleg pe cota unică. Problemă tranșată de președinte: Aceste lucruri deocamdată rămân cum sunt stabilite

Codul Fiscal riscă să devină mărul discordiei în coaliția de guvernare. Premierul și președintele PNL Nicolae Ciucă vrea o cotă unică aplicată strict, în timp ce liderul PSD discută în continuare despre impozitarea progresivă. Nici în privința taxării companiilor cei doi lideri nu cad de acord. O decizie privind Codul Fiscal aplicat de anul viitor ar urma să fie anunțată în această săptămână.

Președintele Klaus Iohannis: Nu există o decizie în coaliție pentru a schimba sistemul de impozitare, nu cred că se va întâmpla foarte curând. Discuțiile se poartă mai mult la televizor decât în coaliţie

Declarația președintelui Klaus Iohannis a fost făcută luni seară, la Bruxelles, după o serie de afirmații lansate în ultimele zile în spațiul public de liderii coaliției. "Nu există o decizie politică pe creşterea impozitului sau a taxării şi guvernul s-a angajat să nu crească impozitarea, ceea ce aşa va rămâne", a dat asigurări șeful statului.