Cîțu: A fost o primă discuție bună cu PSD. Am găsit multe lucruri care pot să ne unească. Variantă cu premier care să se schimbe o dată la doi ani. Ciolacu: A fost și această soluție de a veni prin rotație

Delegațiile de negociatori din PNL și PSD au avut joi după-amiază o întâlnire care a durat mai bine de două ore. Potrivit lui Florin Cîțu, au fost prezentate mai multe variante, printre care și una cu un premier care să se schimbe o dată la doi ani. "Am găsit în această seară multe lucruri care pot să ne unească", a declarat Florin Cîțu. "Avem nevoie de o guvernare stabilă. Dacă reușim împreună cu cei de la PSD să facem acest lucru, este ok", a adăugat el. "Eu cred că suntem pe un drum corect și dacă vom fi și cinstiți, și patrioți, acesta este drumul în care va duce formarea unei noi majorități", a declarat, la rândul său, președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Cîţu, după negocierile cu USR: Sunt şanse mari să se refacă Coaliţia. Cioloş: Am simţit că există o disponibilitate. Până nu văd, nu cred. Joi, întâlnirea oficială PNL-PSD

Liberalii au început discuțiile pentru a vedea cu cine pot face o majoritate și un guvern cu largă susținere. A fost o primă întâlnire cu liderii USR, foștii parteneri. Florin Cîţu și Dacian Cioloş au dat semnale că mai e loc de împăcare. Însă liberalii nu vor să scape din mână nici o posibilă soluție de sprijin din partea PSD.

Ciucă: Echipa de negociere a PNL urmează să se întrunească miercuri, să stabilească elementele de negociere. Despre posibilitatea de a fi propus din nou premier: "Nu pot să comentez chestiunea, pentru că nu s-a stabilit nimic"

Fostul premier desemnat, Nicolae Ciucă, a declarat după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL că urmează ca echipa de negociere a liberalilor să se întrunească miercuri pentru a stabili elementele de negociere cu celelalte partide pentru formarea guvernului, menţionând că nu au fost decise o propunere de premier şi nici portofoliile care ar putea fi cedate.

USR ia act de decizia lui Nicolae Ciucă de depunere a mandatului pentru formarea unui guvern minoritar și subliniază din nou că soluția este refacerea coaliției PNL-USR-UDMR

"USR a luat act de decizia PNL ca prim-ministrul desemnat Nicolae Ciucă să își depună mandatul de formare a unui guvern minoritar fără șanse de a fi votat de Parlamentul României", a transmis formațiunea, la scurt timp după declarațiile de la sediul PNL. USR reiterează că soluția pentru ieșirea cea mai rapidă din actuala criză politică este refacerea coaliției PNL-USR-UDMR.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă şi miniştrii propuşi, în şedinţă la Palatul Victoria

Premierul desemnat a ţinut duminică o primă şedinţă cu miniştrii propuşi să facă parte din cabinetul său. Nicolae Ciucă a discutat cu ei despre programul de guvernare. Documentul, de 400 de pagini, conţine măsuri urgente pentru criza pandemică şi pentru situaţia din piaţa energiei. Candidaţii care ar urma să preia portofoliile vor fi audiaţi marţi în comisii. Miercuri este programat votul în plenul Parlamentului.

Programul de guvernare şi lista miniştrilor din Cabinetul Nicolae Ciucă, depuse la Parlament. Audierile în comisiile de specialitate vor avea loc marţi

Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, a depus la Parlament lista cabinetului şi programul de guvernare. Miniştrii propuşi vor fi audiaţi marţi, iar miercuri vin în faţa plenului să ceară votul de învestitură. Negocierile pentru voturi se anunţă extrem de dificile, dar liderii PNL încă mai speră că le vor primi, măcar din raţiunea că România are multe crize de rezolvat.

Kelemen Hunor: UDMR va continua munca împreună cu PNL într-un guvern minoritar. "Suntem conştienţi de faptul că astăzi încă nu există majoritate pentru învestirea guvernului în Parlament, dar considerăm că este important să fim consecvenţi"

UDMR a decis să continue împreună cu PNL într-un guvern minoritar, iar în urma negocierilor va primi un portofoliu nou, a anunţat preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor. Astfel, UDMR primeşte o funcţie de vicepremier şi patru portofolii - Dezvoltare, Mediu, Tineret şi Sport, Investiţii şi Proiecte Europene.

Florin Cîțu: Am aprobat programul de guvernare și lista de miniștri din Cabinetul Ciucă - "are şanse să treacă în Parlament". Premierul desemnat: Cum arată situația și cifrele, Guvernul nu are șanse să treacă

Nicolae Ciucă merge în Parlament să ceară învestitura fără să aibă numărul necesar de voturi, la fel cum a procedat şi Dacian Cioloş. Este un cabinet PNL-UDMR, în care apar doar câteva nume noi, cum ar fi Alina Gorghiu la Justiţie, Cătălin Predoiu la Apărare şi Nelu Tătaru la Sănătate. PSD şi USR spun că nu vor vota acest guvern.