Premierul bulgar a cerut, într-un discurs rostit în Parlamentul European, intrarea ţării sale în Schengen. "Orice nouă amânare a aderării noastre este inacceptabilă şi nu poate fi înţeleasă de poporul bulgar"
Premierul bulgar Nikolai Denkov a cerut miercuri, într-un discurs în plenul Parlamentului European, intrarea ţării sale în spaţiul Schengen şi a susţinut că odată cu aderarea Bulgariei la acest spaţiu european de liberă circulaţie frontierele UE vor fi "mai bine protejate", relatează agenţia EFE.

