Localități fără curent electric în județul Alba. Vântul puternic a rupt mai mulți copaci care au căzut pe liniile de tensiune

Vânt puternic în aproape toată țara. În județul Alba, în zona înaltă de munte, a nins abundent, iar rafalele au doborât mai mulți copaci. Sute de gospodării au rămas fără curent electric. Echipele de intervenție de la Electrica au avut nevoie de transport special pentru a putea ajunge în satele rămase la lumina lumânării. Au venit în sprijinul lor colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Ninsori până miercuri în toată țara. În a doua jumătate a săptămânii vremea va deveni rece, local geroasă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de precipitaţii, mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate, ce vizează întreaga ţară, până miercuri dimineaţă. Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 ianuarie, ora 12:00 - 13 ianuarie, ora 10:00, vor fi perioade în care se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantităţi, local de peste 10 - 15 l/mp. 

Peisaj de basm în Pasul Tihuța, după ninsoarea abundentă din ultimele ore

La altitudini mari a început deja să ningă, iar drumarii au intervenit cu antiderapant. S-a depus un strat considerabil de zăpadă în unele zone, iar iubitorii de iarnă s-au grăbit să facă fotografii. În aproape toată țara sunt anunțate ploi, ninsori și vânt puternic în următoarea perioadă.