Studiu: De ce femeile supraponderale alăptează mai puțin

Femeile care au indicele de masă corporală (IMC) mai mare înainte de sarcină ajung să alăpteze mai puțin timp. Este una dintre concluziile unui nou studiu internațional, condus de Brigham and Women's Hospital și publicat în The American Journal of Clinical Nutrition, relatează News Medical.

O funcționară de la Protecția Copilului din București este acuzată că ar fi înlesnit vânzarea unui copil între o tânără mamă și o familie înstărită din județul Ilfov

O angajată a Direcţiei pentru Protecţia Copilului din București este acuzată că ar fi vândut un nou-născut al unei femei fără posibilități materiale unei familii înstărite din Ilfov. Anchetatorii au început cercetările în acest caz şocant, funcţionara statului fiind acuzată de înlesnirea fără drept a unei adopţii.

Un bebeluş a venit pe lume într-un tren care circula pe ruta Franţa-Germania

Un băieţel care a primit numele Felix s-a născut duminică dimineaţă într-un tren de mare viteză care circula pe ruta Franţa-Germania, a precizat luni Societatea Naţională de Căi Ferate (SNCF) din Franţa, care operează garnitura de tren împreună cu Deutsche Bahn, societatea feroviară germană, informează AFP.

Un bebeluș a murit sub ochii mamei minore, după ce s-a înecat cu lapte. Informații cu impact emoțional!

Caz cutremurător la Ploiești. Un bebeluș de numai două luni s-a înecat cu laptele regurgitat și a murit sub ochii mamei care este ea însăși un copil. Are doar 15 ani și mai are încă un copil, ambii cu un bărbat matur. Autoritățile știu despre situația familiei, însă despre bebeluș au aflat abia acum, după două luni de la naștere. Mama va intra într-un program de consiliere psihologică. Informații cu puternic impact emoțional!

O femeie din Mehedinți este acuzată că și-a ucis doi copii după ce i-a născut. A fost denunțată de fiica ei adolescentă. Detalii care vă pot afecta emoțional!

Caz cutremurător în Mehedinți. O femeie de 35 de ani este acuzată că și-a omorât doi nou născuți și i-a îngropat în curtea casei. A denunțat-o fiica ei de 16 ani, care a sunat la 112. Autoritățile au cercetat locuința și curtea femeii și au găsit rămășițele celor doi copii. Atenție, sunt detalii care vă pot afecta emoțional!