Creşterea vârstei de pensionare va fi voluntară, iar pensionarea anticipată va avea condiţii mai stricte. Ce alte măsuri prevede reforma pensiilor
Se anunţă schimbări majore în sistemul de pensii, din 2023. Guvernul şi-a asumat, prin planul naţional de redresare, trimis la Bruxelles, că majorările se vor face după o formulă de calcul clară şi predictibilă. Creşterea vârstei de pensionare până la 70 de ani va fi voluntară. În schimb, cei care vor dori să se pensioneze anticipat vor avea de îndeplinit condiţii mult mai stricte.

