Oana Dobrescu
Și copiii din Spania se vor bucura de poveștile copilăriei noastre. Basmele lui Petre Ispirescu, traduse în premieră în limba spaniolă au fost publicate de o editură din Madrid. Coperta și ilustrațiile inspirate din folclorul românesc aparțin unei artiste din Iași, stabilită de aproape 20 de ani în Spania.
Paradă Star Wars cu participare record în Valencia. Fondurile obținute vor fi donate către o asociație care are grijă de copiii defavorizați
Cea mai mare paradă a personajelor Star Wars din lume a avut loc în acest sfârșit de săptămână, în Valencia. Este o tradiție de 12 ani ca Darth Vader și Trupele Imperiale să își facă apariția în emblematicul Oraș al Științelor. De data aceasta, au transmis și un mesaj pentru români.
În Spania a început vaccinarea simultană a populației cu risc împotriva gripei și a COVID-19
Unele regiuni nu exclud reintroducerea măștii de protecție în spațiile închise, în cazul în care numărul infectărilor va crește. Cu detalii vine corespondentul TVR în Spania, Oana Dobrescu.
Spania: Susținere masivă pentru populație, în contextul crizei. Cheltuielile sociale ating un nivel record
Guvernul Spaniei a votat cel mai mare buget din istorie pentru cheltuielile sociale. Vor creşte ajutoarele pentru mame, pensiile şi salariile bugetarilor, iar transportul public pentru navetişti ar putea fi gratuit pâna la finalul anului 2023. Scade în schimb prognoza de creştere economică. Un reportaj de la corespondentul nostru în Spania, Oana Dobrescu.
În Spania, coșul zilnic a înregistrat cea mai mare creștere din ultimii 34 de ani
În Spania 96% dintre produsele de la raft s-au scumpit de la începutul anului, iar spaniolii au început să cumpere mai multă mâncare procesată și mai puține produse proaspete. Inspectorii de la Protecția Consumatorului au realizat și un top al celor mai scumpe orașe, după analizarea prețurilor din peste o mie de supermarketuri.
Românii din Spania au donat sânge în cadrul unei campanii organizate de Crucea Roșie, Ambasada și Consulatul General al României la Madrid
EXCLUSIV Românii din Spania au salvat zeci de vieți. Ei au răspuns apelului făcut de Crucea Roșie pentru a dona sânge în cadrul unei campanii, în premieră, organizată împreună cu Ambasada și Consulatul General al României la Madrid. Spitalele spaniole se confruntă cu o criză de sânge după ce numărul donatorilor a scăzut la jumătate în această vară. Un reportaj în exclusivitate de la Oana Dobrescu.
EXCLUSIV Turiști români abandonați pe aeroportul din Valencia din cauza unei furtuni. Pasageră: Am luat un taxi către Barcelona care mă costă 418 euro
În jur de 250 de români au fost abandonați pe aeroportul din Valencia din cauza unei furtuni. Aeronava Wizz Air plecase din Cluj cu destinația Barcelona, însă a fost redirecționată spre Valencia. Oamenii și-au petrecut noaptea în aeroport, fără nicio explicație din partea companiei, iar dimineață fiecare a plecat cu ce a putut: autocar, tren sau chiar cu taxiurile. Un reportaj semnat de corespondenta noastră Oana Dobrescu.
Incendiile din Spania, scăpate de sub control. Imagini apocaliptice cu un tren de pasageri înconjurat de foc
Au fost clipe de groază trăite de pasagerii unui tren din Spania care s-au trezit în mijlocul infernului, înconjurați de flăcări. Comunitatea Valenciană se luptă cu cele mai puternice incendii din ultimul deceniu care au pârjolit aproape 20 de mii de hectare de pădure. Focul a ajuns și în zonele locuite și au fost evacuate mii de persoane.
O nouă săptămână de foc. Canicula și incendiile dau peste cap și viața românilor din Spania
Spania se confruntă cu cele mai violente incendii din istoria țării. În total, peste 200 de mii de hectare de vegetație s-au făcut scrum. În Tenerife, armata a intervenit în sprijinul pompierilor. Mii de români sunt stabiliți pe insulă, iar fumul face ca aerul să fie greu de respirat. Au fost închise mai multe drumuri, zonele de camping au fost evacuate și accesul a fost interzis.

