Târgul de Sfânta Maria, sâmbătă și duminică, la Muzeul Satului, din Capitală

Muzeul Naţional al Satului ''Dimitrie Gusti'' organizează, sâmbătă şi duminică, Târgul de Sfânta Maria, un eveniment care îşi propune refacerea atmosferei târgurilor de altădată din satul românesc, în preajma sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, denumită popular şi Sfântă Maria Mică, sărbătoare ce marchează sfârșitul verii şi începutul toamnei.

În noaptea de 23 spre 24 iunie, Sânzienele cântă, dansează și dau rod holdelor. Pe 24 este şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Plutesc în aer sau se prind în horă pe pământ, cântă şi dansează, împart rod holdelor, vindecă pe cei bolnavi şi apară semănăturile de grindină. Sânzienele, sau Drăgaica, este singura sărbătoare păgână admisă în calendarul creştin-ortodox care consemneaza în aceeaşi zi şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Luna Iunie, tradiţii şi obiceiuri. Este a şasea lună a anului în calendarul gregorian şi iulian, iar în epoca romană era luna populaţiei tinere

Coacerea cireşelor şi mirosul de tei anunţă începutul primei luni a verii, iunie. Numită în tradiţia populară "Cireşar" sau "Cireşel", în această lună ne bucurăm de aroma şi dulceaţa acestor fructe, care, potrivit soiurilor cultivate la noi, au două perioade de coacere, prima la începutul lunii, iar a doua după jumătatea lunii până spre sfârşitul acesteia.

În 28 mai, prăznuim Înălţarea Domnului și Ispasul. Astăzi comemorăm eroii căzuți pe câmpurile de luptă

La 40 de zile dupa Înviere, prăznuim Înălţarea lui Isus Hristos la cer. Astăzi este şi sărbătoarea Eroilor în Biserica Ortodoxă Română, iar în calendarul popular este Ispasul, un personaj mitic care ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. Ziua Eroilor este o sărbătoare naţională a poporului român, marcată în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

Regal de tradiţii populare la Târgu Neamţ

Regal de folclor şi tradiţii româneşti la Târgu Neamţ. Mii de localnici şi turişti s-au adunat astăzi în centrul oraşului să participe la festivalul obiceiurilor populare, eveniment de tradiţie al localităţii.

Colinde tradiţionale păstrate cu sfinţenie

De Crăciun satele în care se păstrează tradiţiile, răsună de cântecele şi chiotele colindătorilor. În Banat, cetele se formează din toţi doritorii, copii şi adulţi, băieti şi fete. Datina locului spune că toţi colindătorii trebuie să îmbrace costumele populare pentru a vesti astfel naşterea lui Isus. Alaiul colindă cât e ziua de lungă, până la Sfântul lon, pe 7 ianuarie.

Crăciunul în România - tradiţii și superstiţii

Crăciunul este, pe lângă o sărbătoare creștină, o perioadă a unor tradiţii și superstiţii transmise din generaţie în generaţie. Colindul, scenetele cu motive religioase şi mesele bogate sunt nelipsite în toate colţurile României, în special la sat, acolo unde obiceiurile se păstrează mai bine.