Anchetă și amenzi la Spitalul din Urziceni, după ce o femeie a născut pe trotuarul din fața instituției medicale. Rafila: Nu credeam să mai văd așa ceva. Managerul spitalului a fost sancționat cu 4.000 de lei

Caz incredibil în Ialomița. O femeie a născut pe trotuar, chiar în curtea Spitalului din Urziceni. A fost asistată de un echipaj de la ambulanță, care susține că n-a mai avut timp s-o urce în mașină. Imaginile au fost postate pe internet și au generat un val de reacții, inclusiv ale autorităților. Femeia venise să nască la spital, dar cel din Urziceni nu are medic de gardă pentru gravide, așa că a fost chemată salvarea să o transporte la Slobozia. Nu a mai fost însă timp. Mama a ajuns acolo după naștere, cu bebelușul lângă ea. Cei doi sunt în stare bună.

Hadi Rahimian, doctorul iranian care a adus medicina materno-fetală în România: Viaţa e aşa de scurtă. Noi ne trezeam dimineaţa, de exemplu, eram 10. Vedeai că la prânz din 10 rămâneam 8 sau 3 sau 4. Era moartea aşa de aproape!

Un medic iranian a ales să profeseze în România şi să aducă la noi în ţară, cu ani în urmă, o specializare care dă şanse la viaţă copiilor nenăscuţi - medicina materno-fetală. Medicul operează bebeluşii cu probleme înainte de a se naşte, iar unele intervenţii au reprezentat premiere pentru România. Datorita operaţiilor intrauterine realizate de el, s-au născut peste 300 de copii sănătoşi.

Brilliant| Dr. Hadi Rahimian, medic primar obstetrică-ginecologie, specialist în chirurgie fetală: "Operez gratuit pentru că asta e forma mea de recunoștință, există un Dumnezeu care m-a adus aici"

Hadi Rahimian este unul dintre puținii medici specialiști în chirurgie fetală din România și cel care, de-a lungul anilor, a inițiat și dus la capăt mai multe premiere medicale pentru țara noastră, în materie de afecțiuni și malformații congenitale tratate înainte de naștere. Părinți din toată țara îl caută, în speranța unei șanse la o viață normală pentru copilul lor nenăscut, încă.