Olguța Vasilescu susține că datele Ministerului Muncii diferă de cele ale INS-ului

Cifrele Ministerului Muncii nu se potrivesc cu ale Institutului Național de Statistică, a spus, miercuri seară, la TVR, Lia Olguța Vasilescu. Ministrul Muncii a precizat că a cerut explicații de la INS privind cauzele scăderii salariilor din domeniul sanitar. Și le-a primit: în februarie au fost gărzi, weekenduri și sărbători mai puține și au fost angajate mai multe persoane cu salarii mai mici.

Olguța Vasilescu: Orice persoană care lucrează de pe calculator poate să o facă de acum înainte de acasă

Proiectul de lege Telemunca primit avizul decisiv și de la Camera Deputaților cu majoritate de voturi. Astfel salariații vor avea posibilitatea de a lucra de acasă sau dintr-un alt loc, prin intermediul tehnologiei. Telemunca va putea fi desfășurată doar voluntar, în mod regulat, în baza unui contract individual de muncă. Potrivit noii legi, telesalariații vor trebui să-și organizeze programul de lucru de comun acord cu angajatorul.

Liviu Dragnea: Viorica Dăncilă să fie conștientă de greșelile pe care le-ar putea face

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat, la finalul ședinței Comitetului Executiv în care a fost votată nominalizarea pentru funcția de premier, că Viorica Dăncilă trebuie să fie ”conștientă de greșelile pe care le-ar putea face la șefia Guvernului. ”Este o femeie civilizată, deosebit de comunicativă, are o relație bună și cu oficiali din Comisia Europeană, e un semnal pentru Bruxelles”, a spus Dragnea.

Ministrul Muncii propune creșterea salariului minim, a indemnizației minime de creștere a copilului și a pensiilor

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a propus, joi, creșterea salariului minim brut pe țară la 1.900 de lei de la 1 ianuarie 2018, creșterea indemnizației minime de creștere a copilului tot din ianuarie 2018, la 1250 de lei față de 1233 cât este în prezent. Din iulie, anul viitor, Lia Olguța Vasilescu vrea creșterea pensiei minime la 640 de lei și a punctului de pensie la 1100.