Europa - puternic criticată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru ritmul lent de vaccinare împotriva COVID-19 - rămâne cu mult în urmă în cursa de administrare a vaccinului, potrivit unui bilanţ publicat de AFP.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a criticat joi ritmul lent "inacceptabil" cu care se desfăşoară vaccinarea împotriva COVID-19 în Europa, care se confruntă cu "cea mai îngrijorătoare situaţie epidemică după mai multe luni", informează AFP, preluată de Agerpres.
Majoritatea ţărilor din Europa rămân ''vulnerabile'' pe perioada pandemiei de coronavirus chiar dacă vaccinurile oferă speranţă, a declarat joi directorul regional pentru Europa al OMS, Hans Kluge, relatează dpa, preluată de Agerpres.