Expert OMS: Vaccinurile au salvat peste o jumătate de milion de vieţi în Europa. Dacă ținem sub control transmiterea virusului, nu va fi nevoie de măsuri extreme, de lockdown

E încă devreme să ştim care va fi impactul Omicron asupra sănătăţii publice. Important este că testele PCR indică dacă este o tulpină diferită şi astfel pot fi luate imediat măsuri, spun experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Dacă nu aţi făcut-o deja, e timpul să vă grăbiţi să vă vaccinaţi. Dar trebuie respectate şi celelalte măsuri de protecţie! Aşa veţi fi mai feriţi de ce e mai rău chiar şi în cazul omicron, transmit specialiștii de la OMS şi din Statele Unite, intervievaţi de Diana Brâncuş.

Compania BioNTech așteaptă date suplimentare despre noua variantă a SARS-CoV-2 în cel mult două săptămâni

Compania germană BioNTech, inventatoarea celui mai utilizat vaccin anti-COVID-19 din Occident, a anunţat că se aşteaptă să obţină în următoarele două săptămâni date suplimentare despre noua variantă îngrijorătoare a virusului SARS-CoV-2, detectată în Africa de Sud, pentru a decide dacă vaccinul său dezvoltat în parteneriat cu grupul american Pfizer trebuie reajustat, transmite Reuters.

Belgia anunță primul caz de infectare cu noua tulpină sud-africană a coronavirusului în Europa. Reuniune de urgență la OMS. UE ia în calcul să oprească cursele aeriene dinspre Africa de Sud

Organizația Mondială a Sănătății are vineri o reuniune specială pentru a discuta despre noua variantă a virusului SARS COV 2,  apărută în Africa de Sud. Cercetătorii analizează cum ar putea fi influențată imunitatea obținută prin vaccinare, precum și posibile noi tratamente. 

Este mai puţin urgent să-i vaccinăm pe copii. Vaccinurile anti Covid ar trebui oferite ţărilor sărace, recomandă OMS

Țările ar trebui să prioritizeze vaccinarea adulţilor şi partajarea dozelor de vaccin în cadrul mecanismului COVAX pentru a ajunge în ţările mai sărace, a precizat, miercuri OMS, într-un document care cuprinde reglementări provizorii privind vaccinarea copiilor şi adolescenţilor, informează Reuters. Copiii şi adolescenţii prezintă un risc mai redus de a dezvolta forme severe de COVID-19, se explică în document.