OMS
Exerciţiile fizice practicate regulat pot reduce riscul de diabet de tip 2, în pofida riscului genetic de a dezvolta această afecţiune, conform rezultatelor unui studiu recent condus de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Sydney, Australia, transmite agenţia Xinhua.
OMS recomandă vaccinarea efectivelor de păsări impotriva gripei aviare
Guvernele ar trebui să se gândească la vaccinarea efectivelor de păsări împotriva gripei aviare - este îndemnul lansat de Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală.
OMS avertizează împotriva îndulcitorilor fără zahăr pentru controlul greutăţii
Organizaţia Mondiala a Sănătăţii (OMS) a emis luni o recomandare împotriva utilizării îndulcitorilor fără zahăr (NSS) pentru controlul greutăţii sau pentru reducerea riscului de boli netransmisibile (BNT), relatează Xinhua.
OMS: Medicamentele pentru pierderea în greutate nu sunt o ''soluţie miraculoasă'' în lupta împotriva obezităţii
Noile medicamente foarte eficiente pentru pierderea în greutate, precum Wegovy de la Novo Nordisk, nu reprezintă o "soluţie miraculoasă" în lupta împotriva creşterii rapide a obezităţii la nivel global, a declarat Francesco Branca, directorul OMS pentru nutriţie şi siguranţa alimentară, în condiţiile în care agenţia ONU îşi revizuieşte directivele privind gestionarea problemei obezităţii pentru prima dată în ultimii peste 20 de ani, relatează vineri Reuters.
Variola maimuţei nu mai este o urgenţă de sănătate publică, a anunţat OMS
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat joi că mpox (maladie virală cunoscută în trecut sub numele de "variola maimuţei") nu mai reprezintă o urgenţă de sănătate globală, punând astfel capăt unei alerte de aproape un an pe care a emis-o pentru o boală virală ce a făcut ca sute de cazuri să fie confirmate în peste 100 de ţări, informează Reuters şi AFP.
OMS: Sirop de tuse contaminat, produs de o companie indiană, descoperit în Insulele Marshall şi în Micronezia
Un sirop de tuse contaminat, ce a fost produs de o companie indiană, a fost descoperit în Insulele Marshall şi în Micronezia, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după o serie de decese ale unor copii asociate cu alte siropuri în anumite ţări, anul trecut, informează Reuters, citată de Agerpres.
Un important oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, demis pentru agresiune sexuală
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni că a demis un importat oficial al diviziei de boli netransmisibile, medicul Temo Waqanivalu din Fiji, pentru agresiune sexuală, în urma a trei acuzaţii formulate împotriva sa în ultimii ani, relatează AFP.
Cât zahăr putem mânca zilnic fără a ne pune în pericol sănătatea. Un nou studiu a stabilit cantitatea care ne permite să evităm peste 40 de boli grave. Ce recomandă specialiștii
Pască, prăjituri de tot felul, cozonac și mult zahăr. Ne bucurăm de dulciuri în aceste zile de sărbătoare, dar plăcerea e puțin știrbită dacă ne gândim cât de mult zahăr am mâncat. Specialiștii au analizat și au măsurat cât zahăr ar trebui să consumăm în fiecare zi pentru a evita 45 de boli grave. După ce au adunat date din peste 70 de studii, cercetătorii spun că ar trebui zilnic să mâncăm cel mult 25 de grame de zahăr. Nu e vorba despre zahărul cu care ne îndulcim cafeaua, ci mai ales de cel ascuns în alimente.
Dispută pe Twitter între Elon Musk şi directorul OMS. Magnatul american: Ţările nu ar trebui să cedeze autoritatea către OMS
Magnatul american Elon Musk, proprietar al reţelei de socializare Twitter, a declarat joi că ţările nu ar trebui să-şi "cedeze autoritatea" Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), comentarii respinse rapid pe reţeaua socială de directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează Reuters, citată de Agerpres.

