România și Tanzania, relații istorice privilegiate. Românii sunt singurii cetățeni UE care nu au nevoie de viză pentru a veni în această țară. Președinta Tanzaniei este prima femeie aleasă șef de stat dintr-o țară din Africa de Est

Vizita președintelui Klaus Iohannis în Tanzania s-a desfășurat după un protocol diferit faţă de Kenya. La programul oficial soţia președintelui României, Carmen Iohannis și soţul președintei Tanzaniei nu au fost prezenţi. Nici la dineul oficial nu au participat. România și Tanzania au relații diplomatice din 1964, iar un nou acord de dialog politic între cele două țări a fost semnat în 2018, în contextul în care continentul african capătă o imporanță din ce în ce mai mare la nivel internațional.

Preşedintele Klaus Iohannis, în Tanzania. Au fost semnate memorandumuri privind intensificarea cooperării în managementul riscului de dezastre şi asistenţa umanitară şi în domeniul agriculturii şi mediului

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, vineri, de preşedinta Republicii Unite a Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, în cadrul turneului african pe care şeful statului român îl efectuează în această perioadă. Klaus Iohannis şi Samia Suluhu Hassan au avut convorbiri tete-a-tete și convorbiri oficiale.

Emiratele Arabe au anunțat construirea unui spital în Gaza. ONU pledează pentru încetarea urgentă a focului. Președintele Joe Biden a discutat din nou cu premierul Netanyahu

S-a împlinit o lună de când teroriştii Hamas au intrat în Israel și au ucis peste 1.400 de oameni, femei și copii. Orașul Gaza a fost încercuit și armata israeliană a început operațiunile de curaţare a tunelurilor. Misiunea este îngreunată de presiunea celor peste 200 de prizonieri pe care Hamas îi ține în reţeaua de galerii săpate în special în nordul enclavei.