Alexandru Rafila, la Ora Guvernului, în Parlament: Vaccinarea reprezintă un drept şi nu o obligaţie. Strategia Naţională pentru Vaccinare nu are nimic de a face cu obligativitatea vaccinării

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că vaccinarea reprezintă un drept şi nu o obligaţie, iar conţinutul Strategiei Naţionale de Vaccinare nu are nimic de a face cu obligativitatea imunizării. Ministrul Sănătăţii a participat, la Parlament, la "Ora Guvernului".

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a fost chemat la explicații, în Parlament, pentru reforma pensiilor

Au fost discuţii aprinse în plenul Senatului. Ministrul Muncii Marius Budăi a venit să dea explicaţii la Ora Guvernului. Parlamentarii USR i-au cerut socoteală ministrului Muncii în legatură cu reforma pensiilor, l-au acuzat că nu-şi respectă promisiunile şi i-au cerut demisia. Replici acide au venit şi din partea ministrului, care i-a acuzat pe membrii USR că i-au condamnat pe români la sărăcie pentru următorii 50 de ani.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca: Speranţa noastră este ca, în toamnă, începând cu noul an şcolar, legile să intre în vigoare

Ministrul Ligia Deca a cerut miercuri sprijinul parlamentarilor puterii pentru că legile Educației să poată intra în vigoare de la toamnă. Senatorii USR, formațiunea care a solicitat prezența ministrului în Senat, sunt nemulțumiți de răspunsurile și explicațiile date de Ligia Deca. Și avertizează că aceasta forțează o adoptare fără dezbatere a legilor în Parlament.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu: Imaginea externă a României a fost atacată de propaganda rusă, care a încercat să folosească dosarul Bâstroe pentru a bloca sprijinul României pentru Ucraina

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat în Parlament, la Ora Guvernului, că în dosarul Bâstroe, MAE a acţionat "permanent şi prompt" conform competenţelor sale, menţionând că unele voci au spus că ministerul nu a fost suficient de ferm cu Ucraina, dar acest lucru reprezintă "o temă falsă". "Imaginea externă a României a fost atacată de propaganda rusă, care a încercat să folosească dosarul Bâstroe pentru a bloca sprijinul României pentru Ucraina", a declarat Aurescu.

Bogdan Aurescu: Toate statele UE, cu o excepție, ferm în favoarea aderării la Schengen. Schimbarea Austriei - bruscă, motivată doar din raţiuni de politică internă. Nu trebuie create aşteptări grăbite

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat în plenul Camerei Deputaţilor, unde a fost chemat la "Ora Guvernului", că este cert că, în privinţa Schengen, toate instituţiile europene şi statele membre UE, cu o singură excepţie - Austria, sunt ferm în favoarea aderării României. El a menționat însă că, înainte de alegerile din landul Salzburg din 23 aprilie, e dificilă o modificare de poziţie a acestei ţări. "Nu trebuie create aşteptări grăbite", a spus Aurescu.