Supărări mai vechi și mai noi în PNL, cu trei luni înainte de congres

Cu 3 luni înainte de Congres, lupta pentru şefia PNL scoate la iveală supărări mai vechi şi mai noi, între tabere. Unii susţinători ai lui Florin Cîţu îi reproşează lui Ludovic Orban că la negocierile pentru formarea guvernului a sacrificat partidul pentru a obţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Ludovic Orban avertizează că cine iese cu atacuri va avea de pierdut.

Lupte interne în PNL | Ludovic Orban, după ce ar fi fost comparat cu Ceaușescu și Dragnea, într-o ședință a partidului: Este o minciună

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, și deputatul Florin Roman i-ar fi reproșat, astăzi, în ședința Biroului Executiv lui Ludovic Orban că poartă o campanie murdară împotriva lui Florin Cîțu, că suferă de sindromul ceaușist și se comportă precum Dragnea. În replică, Ludovic Orban a spus că va stabili cu Florin Cîțu termenii campaniei electorale interne. Discuțiile aprinse vin în contextul competiției interne pentru șefia PNL.