Klaus Iohannis a invitat-o pe Viorica Dăncilă la discuții, la Palatul Cotroceni

Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis se vor întâlni, mâine, la Palatul Cotroceni, unde premierul a fost convocat de preşedinte. Tema discuției nu se cunoaște, dar vine pe fondul zvonurilor potrivit cărora Executivul ar da o ordonanță de urgență privind aministierea şi graţierea unor fapte de corupţie. De la Palatul Victoria, Luiza Gireadă vine cu toate detaliile.

Opoziția acuză Puterea că pregătește o nouă Ordonanță 13

Mai sunt 3 zile până la finalul sesiunii extraordinare a Parlamentului, dar scena politică e departe de a se liniști. Liberalii acuză guvernul că se pregătește să adopte ordonanţe de urgenţă pe teme sensibile din justiție. Ar putea acorda chiar amnistia unor infracțiuni. Ministrul Justiției neagă, însă, categoric.

Proteste în Piața Victoriei din Capitală și în alte orașe din țară. Oamenii cer coaliției PSD-ALDE să nu modifice legislația penală

"Cod roşu de ordonanţă de urgenţă!" Aşa s-au îndemnat românii, nemulţumiţi de politica majorităţii în materie de justiţie, să iasă din nou în stradă pentru a protesta. Este a cincea zi în care oamenii se strâng să tragă un semnal de alarmă. Mobilizarea a fost şi mai mare după ce preşedintele PSD a anunţat că nu îşi dă demisia după condamnarea la închisoare, în primă instanţă, şi că va accelera modificarea codurilor penale. În Piaţa Victoriei s-a strâns un număr mare de oameni. Acolo este şi Daniel Coman. Proteste sunt şi în mai multe oraşe din ţară. La Timișoara, oamenii s-au adunat din nou in Piața Operei, cântă și scandează.

Dezbaterile pe modificarea Codurilor încep pe 2 mai. Iohannis: Este inadmisibil ca modificările să fie făcute pentru anumite persoane

Modificarea Codurilor Penale, așa cum este dorită de partidele aflate la guvernare, pune în gardă nu doar opoziția. Mulți specialiști se arată extrem de îngrijorați de anumite prevederi din proiect. Și președintele Klaus Iohannis a avertizat puterea că nu este admisibil să fie votate articole cu dedicație pentru unii politicieni. Puterea susține însă că propunerile sale sunt menite să aducă normalitatea în justiție. Ministerul Justiției putea să dea o ordonanță, a spus Florin Iordache, dar s-a preferat o dezbatere.