Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis

Legea prevede că Guvernul poate emite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare în domeniile: Finanţe publice şi economie; Administraţie publică şi dezvoltare regională; Agricultură şi dezvoltare rurală; Transporturi; Fonduri europene; Sănătate; Cultură şi identitate naţională; prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Klaus Iohannis a participat la ședința de guvern. Liviu Dragnea: "Ce face Iohannis dacă Guvernul vrea să dea o ordonanță oarecare? O distruge cu ciocanul?"

Atmosferă tensionată la ședința de guvern, la care a participat și președintele României. Este pentru a doua oară în mandatul său când Klaus Iohannis merge la Palatul Victoria. Deși au stat la aceeași masă, șeful statului și prim-ministrul Viorica Dăncilă au păstrat distanța. Și fiecare în parte a explicat ce prevede Constituția în astfel de situații. Ba mai mult, premierul a împărțit ședința în două. Ordonanțele controversate, cea pentru amnistie și grațiere și cea pentru măsurile fiscale, nu au fost puse pe ordinea de zi.

Dacian Cioloș încearcă să blocheze în instanță o eventuală ordonanță de amnistie și grațiere

Fostul premier Dacian Cioloș, acum membru al Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate, încearcă să împiedice o ordonanţă de amnistie şi graţiere la Curtea de Apel. Partidul său a făcut plângere şi cere suspendarea oricărui act administrativ de modificare a codurilor Penal şi de Procedură Penală, atât timp cât în Parlament se legiferează încă pe aceste subiecte.