Modificări fiscale prin ordonanța de urgență: Plafonarea prețurilor la gaze, impozite pentru bănci, reguli pentru Pilonul II

Tarife la gaze şi energie electrică îngheţate pe 3 ani, taxarea suplimentară a băncilor, posibilitatea de a trece în condiţii speciale de la pilonul II de pensii la cel al pensiilor de stat. Sunt câteva dintre măsurile incluse în Ordonanţa de urgenţă adoptată, aseară târziu, de Guvern. Mediul de afaceri se teme de ce este mai rău, însă ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi consilierul de stat Darius Vâlcov au promis că după Crăciun românii vor avea surprize plăcute ca urmare a acestei Ordonanţe.

Klaus Iohannis, despre OUG: Măsurile fiscale au clar un impact negativ în economie deja, prin faptul că nu au fost pregătite

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, referitor la ordonanța de urgență cu privire la măsurile fiscale anunțate de ministrul Finanțe că astfel de măsuri au clar un impact negativ în economie prin faptul că nu au fost pregătite, subliniind că speră că s-a înțeles apelul său ca guvernanții să reia discuția și să vină cu un pachet de măsuri explicabile.