Trei pacienți au murit în tirul ATI COVID de la spitalul Victor Babeș din Capitală, după ce s-au oprit toate ventilatoarele instalației de oxigen. Filmul evenimentelor

Trei pacienți bolnavi de COVID și-au pierdut viața la unitatea mobilă de terapie intensivă inaugurată în incinta spitalului bucureștean "Victor Babeș" cu doar două zile în urmă. Din primele informații, cele trei persoane au murit din cauza unei defecțiuni la instalația de oxigen a unității mobile. Cinci pacienți au fost transferați în alte unități. Potrivit DSU, toate ventilatoarele au intrat simultan în avarie, iar reprezentantul firmei care se ocupa de mentenanță a refuzat să intre în tir, deși i s-a oferit echipament de protecție.

Spitalul Foișor, evacuat în câteva ore. Raed Arafat: Nu am vrut să ajungem să alegem pe cine salvăm

O decizie salvatore, de a obţine zeci de paturi pentru bolnavii de covid din București, s-a transformat într-o noapte de coșmar pentru zeci de pacienţi internaţi în spitalul de ortopedie Foișor din București. Cu toţii au fost evacuați, externaţi sau transferați în alte spitale, după lăsarea întunericului. Salvările nici nu au putut intra în curtea spitalului, iar bolnavii, unii operaţi, au fost scoşi în stradă pe tărgi printre zeci de protestatari. Transferul bolnavilor a fost explicat de autorităţi. Decizia a fost luată din timp dar aplicată în ultimul moment: au fost responsabili care s-au opus. Acum la Foişor vor fi trataţi 21 de bolnavi de covid la terapie intensivă şi 90 în paturi cu oxigen. Primii au fost deja internaţi.

Spitalul de ortopedie Foișor din București devine unitate COVID. Pacienții, transferați în cursul serii în alte unități medicale. Proteste la poarta spitalului

Situaţie cu totul specială la Spitalul Foişor, de ortopedie, din Capitală. Pacienţii sunt evacuaţi, inclusiv cei care sunt la Terapie Intensivă pentru că spitalul devine sâmbătă unitate suport covid. Este un ordin clar de evacuare şi transformare a spitalului care a fost transmis astăzi. Pacienţii au început să fie evacuaţi în jurul orei 19.00 și totul a continuat târziu în noapte. Unii bolnavi au ajuns sau vor ajunge la alte spitale din Capitală. Alţi pacienţi au fost externaţi. La poarta spitalului au fost chemaţi şi jandarmi pentru a face față unor persoane nemulțumite de situație.

Dr. Beatrice Mahler, la TVR: Unii pacienți infectați cu coronavirus pot să devină somnolenți, să aibă o scădere a apetitului și o senzație că nu pot respira liber, ceva le ține pieptul

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din București, Beatrice Mahler, a atras atenția asupra unor noi semne ale infectării cu coronavirus care trebuie atent monitorizate. Somnolența, scăderea apetitului și senzația că e ceva care ține pieptul pot apărea singure sau asociate cu celelalte simptome deja cunoscute. Acestea sunt semnale de alarmă că starea se poate deteriora spre o formă severă de boală.