Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății: Trebuie să generăm interes față de specialitățile care vizează sănătatea unei populații

"Epidemiologia este o parte a medicinei extrem de importantă, la fel cum este și sănătatea publică. Poate nu am trecut prin situații din care să le remarcăm importanța și, de cele mai multe ori fiecare dintre noi recunoaște o importanță deosebită specialităților clinice (...). Din acest punct de vedere, nu numai noi în România, cât și în alte țări, aceste specialități care vizează sănătatea unei populații, care se uită din punct de vedere epidemiologic, din punct de vedere macro la sănătatea unei populații, nu au fost poate cele mai atractive", a subliniat la TVR secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu.

Mărturii ale pacienților infectați cu COVID-19, care nu au crezut în existența virusului

Nu au crezut nicio clipă că noul coronavirus există! Şi cu atât mai puțin că ei se vor îmbolnăvi de COVID-19. Boala însă nu a ales. Şi au ajuns în spital, chiar cu tubul de oxigen lângă ei, mulţi dintre cei care au negat gravitatea şi pericolul pandemiei. Zeci de pacienți infectați cu SARS-COV2 care sunt trataţi la Spitalul "Victor Babeș" din Timișoara povestesc prin ce au tercut după ce au constatat că pericolul de îmbolnăvire chiar pândește la tot pasul. Şi îi îndeamnă răspicat, insistent, pe toți cei care nu cred în COVID să se protejeze. Până nu e prea târziu.

Dr. Virgil Musta: Există două Românii. Una care se distrează și alta care este îngrijorată

Reputatul medic Virgil Musta atrage din nou atenția asupra pericolelor nerespectării normelor sanitare în societate, în condițiile în care înregistrăm zilnic peste o mie de noi cazuri de infecție cu coronavirus. "Există la ora actuală două Românii. O Românie care se distrează și alta care este îngrijorată și parte din ea suferă în spitalele din țară. Pandemia este în creștere, în fiecare zi doborâm un nou record și peste puțin timp spitalele vor fi copleșite de numărul de cazuri", a subliniat duminică seara Virgil Musta.

Un bărbat din Galați care a fost diagnosticat cu COVID-19 și a plecat din spital a decedat acasă. La Spitalul de Urgență sunt tot mai multe cadre medicale infectate

Decizia unui bărbat din Galaţi de a se externa, deşi a fost diagnosticat cu COVID-19 şi ştia că are şi alte boli, i-a fost fatală. Starea lui s-a înrăutăţit şi a decedat înainte să se poată întoarce în spital. Lupta medicilor este din ce în ce mai grea cu atât mai mult cu cât, fiind expuşi zilnic, apar noi îmbolnăviri în rândul lor.

Sute de români bolnavi de COVID-19 s-au externat în ultimele săptămâni din spitale. Unii și-au îmbolnăvit familiile, alții s-au întors în spital în stare gravă sau sunt în comă

Mulţi dintre românii care s-au externat şi-au îmbolnăvit apoi familiile și s-au întors în unitățile medicale în stare critică, iar unii nu au mai putut fi salvați. Specialiștii atrag atenția că boala este perfidă, iar orice persoană infectată care nu se izolează devine un pericol real, chiar fatal, pentru cei din jur.

Tot mai mulți tineri infectați cu SARS COV-2 ajung în spitale

Din ce în ce mai mulți tineri ajung în spital, infectați cu noul coronavirus. Medicii spun că în ultimele zile media de vârstă a scăzut față de perioada anterioară. Și experții de la Centrul European de prevenire a bolilor spun că virusul nu ține cont de vârstă. Sfaturile lor rămân aceleași: să păstrăm distanța, să purtăm măști și să ne spălam des și bine pe mâini.