Salvatorii de la SMURD, eroii din prima linie, se confruntă cu valul 3 al pandemiei

Creşterea cazurile zilnice de Covid-19 înseamnă zile de foc pentru eroii din prima linie. Solicitările la Serviciul de Ambulanţă au crescut cu peste 40%, doar în ultimele 10 zile. Timp de răgaz nu au nici salvatorii de la SMURD, care pleacă de la o intervenţie la alta. Pentru a face faţă numărului mare de solicitări din Capitală, în sprijinul acestora au venit echipaje din peste 10 judeţe. O echipă TVR a luat pulsul unei zile de muncă a celor care ne salveză viețile.

Secretarul de stat în MS, Andreea Moldovan: Alte spitale vor prelua pacienții Covid care au nevoie de Terapie Intensivă, în contextul crizei de paturi ATI. Vrem să ajungem la 1.700 de paturi ATI pentru bolnavii Covid

A crescut îngrijorător numărul pacienţilor infectați cu SARS-CoV-2 aflaţi în stare gravă, aşa că secţiile de Terapie Intensivă sunt supraaglomerate. Se întâmplă asta în toată ţara. În această după-amiază, autorităţile au discutat cu managerii de spitale, în încercarea de a găsi soluţii pentru criza de paturi de la ATI.

Toni Grecu a povestit, pentru TVR, momentele de coșmar Covid prin care a trecut. Cum a fost nevoit să fugă cu tot cu butelia de oxigen, la incendiul de la Matei Balș

Toni Grecu a trăit clipe de coșmar în cele două luni de când se chinuie să revină la o viaţă normală, după infecția cu SARS-CoV-2. Fondatorul grupului Divertis a povestit pentru Televiziunea Română cum a traversat această perioadă grea în care a fost internat în două spitale din Bucureşti. Și a promis că nu va scrie vreodată un scenariu despre aceste zile.

Noi recomandări din partea OMS pentru îngrijirea pacienţilor cu COVID-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a emis marţi noi recomandări clinice pentru îngrijirea pacienţilor diagnosticaţi cu boala COVID-19, inclusiv a celor care prezintă simptome persistente după vindecare, şi a sugerat totodată utilizarea unor doze mici de anticoagulante pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge, informează Reuters.

Primăria Moscovei plătește ore de Yoga pentru foștii bolnavi de covid

Cluburile de fitness și centrele de Yoga din Rusia au deschis cursuri speciale pentru recuperarea pacienților care s-au îmbolnăvit de Covid. Totul se bazează pe tehnicile de respirație, extrem de necesare pentru refacerea plămânilor afectați de virus. Corespondentul TVR, Liviu Iurea, are detalii.

Spitalul de Recuperare din Iași: Secție de recuperare respiratorie pentru foștii pacienți cu COVID

Au învins virusul, însă nu au câștigat total lupta cu boală! Zeci de ieșeni care s-au îmbolnăvit de COVID -19 au rămas cu sechele după externare. Unii au nevoie de recuperare pentru a putea avea din nou o viața normală. La Spitalul de Recuperare din Iași există o secție clinică de recuperare medicală respiratorie unde pacienții care au avut infecție cu SARS-CoV-2 pot reînvăța să respire.

Anchetă DNA în cazul containerelor de la Spitalul Județean de Sibiu

DNA anchetează modul în care au fost achiziţionate containerele de la Spitalul Judeţean Sibiu, în care sunt trataţi pacienţi COVID. Containerele au costat 6 milioane de lei şi au fost amplasate în curtea spitalului la jumătatea lunii octombrie. Procurorii din Alba Iulia, unde este deschis un dosar penal, au cerut documente de la conducerea unităţii medicale din Sibiu.