pacienţi
Solidaritate impresionantă cu bolnavii de lepră de la Tichilești. Un apel pe o rețea de socializare cerea sprijinul celor care pot dona fructe și legume pentru iarnă, întrucât alocația de hrană pentru pacienți nu permite un meniu diversificat. În doar câteva zile, au fost donate mii de produse alimentare care vor ajunge la bolnavi. La Constanța, s-au mobilizat câteva zeci de producători dar și oameni simpli, care au adus alimente, legume, fructe, apă sau zahăr.
Spitalul le-a devenit casă. Foşti pacienţi au rămas în saloanele unui spital pentru că nu au adăpost
Spitalele din Iaşi se confruntă cu o problemă ce pare de nerezolvat: unii pacienţi au făcut din saloane propriile locuinţe. Fie nu au case, fie au fost abandonaţi de familii, aşa că nu au unde pleca. Asistenţii social se luptă pentru a le găsi un loc în cămine, dar listele de aşteptare sunt lungi.
Prea puțini medici la Spitalul Județean din Turnu-Severin. Pacienții sunt transportați cu ambulanța la spitalul din Craiova
Pacienții sunt plimbați cu salvarea între Spitalul Județean din Turnu-Severin și cel din Craiova. Motivul este că unitatea sanitară din Mehedinți nu are medici suficienți cu care să asigure gărzile de noapte la computerul tomograf.
Înscrieri online pentru a da şanse la viaţă. Cei care vor să doneze celule stem hematopoietice vor primi acasă un plic
La fiecare trei minute, cineva, în lume, află că are cancer de sânge. Şi pentru mulţi, ultima şansă de supravieţuire poate fi un transplant de celule stem hematopoietice de la alţi oameni. Mai puţin de 30% au însă un donator compatibil în familie. Şansele lor ar creşte, dacă ar fi mai mulţi oameni dispuşi să doneze viaţă. La noi, sunt prea puţini. Era complicat şi să se înscrie în Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem. De acum, se poate şi online.
Caravana medicală 'Izolaţi în România' a ajuns la un cătun din Munții Orăștie
Locuitorii unui sat izolat din Munţii Orăştiei au primit vizita nesperată a unor medici. Au ajuns acolo 35 de voluntari din Timişoara, dotaţi cu aparatură performantă pentru investigaţii complexe. Este locul unde, în urmă cu un an, echipa 'Izolaţi în România' filma calvarul acestor oameni.
Se caută donatori de celule stem. Aceşti oameni pot salva viaţa unor bolnavi de leucemie
Sute de mii de copii și adulți din lumea întreagă află în fiecare an că suferă de leucemie sau de alte boli ale sistemului sanguin ori imunitar. Pentru mulți dintre ei, transplantul de celule stem este singura salvare de la o sentință crudă. Institutul Regional de Oncologie Iaşi a organizat o amplă campanie de informare în speranţa că vor avea mai mulţi donatori.
Medicina de la sat. O unitate medicală la aproape 12.000 de români
Așa stau, în medie, lucrurile în mediul rural, dar există judeţe în care o entitate medicală deserveşte şi peste 30.000 de oameni. La nivel naţional, doar una din 10 unități medicale de stat se află în mediul rural. De cealaltă parte, mediul privat a repartizat una din cinci entităţi medicale la ţară.
Apel al pacienţilor cu cancere rare: vor să aibă un centru unde să fie tratați și să aibă acces la teste
Pacienții cu forme rare de cancer se plâng de lipsa de suport din partea autorităților. Mulți dintre ei au fost diagnosticați după ani de investigații și suferință. E nevoie de un centru unde să fie tratați și să aibă acces la teste care să ofere un tablou complet al bolii. Inițiativa e însă doar în stadiu de proiect.
Copiii diagnosticaţi cu purpura, o boală a sângelui, sunt condamnaţi la o viaţă chinuită dacă părinţii lor nu fac rost de bani pentru terapie. În România, medicamentul este gratuit doar pentru adulţi
În România, medicamentul pentru purpura, o boală cumplită a sângelui, este gratuit doar pentru adulţi, deşi în alte ţări e folosit şi la copii. Birocraţia şi lipsa fondurilor împiedică accesul la tratament şi pentru alte boli, deşi multe terapii noi au fost introduse pe lista celor compensate. Pacienţii s-au implicat într-o campanie pentru a fi trataţi ca-n Europa.

