Palatul Regal
10 mai este ziua Independenței României, obținută acum 136 de ani. Este însă și Ziua Regalității, care a fost marcată printr-un concert la Ateneul Român.

Un incendiu produs la Muzeul Național de Artă din Capitală a fost stins de pompieri. Nu au fost victime
Incendiu, astăzi, la Muzeul Național de Artă al României. Aproximativ 150 de persoane, vizitatori şi angajaţi au fost evacuaţi rapid, iar pompierii au intervenit rapid. A ars un planşeu cu plexiglas şi pânză, pe aproximativ 70 de metri pătraţi. Nu au fost victime şi nici opere de artă afectate de incendiu.

Premieră în Regatul Unit: Regina Elisabeta a II-a îl va primi pe viitorul prim-ministru al ţării în reşedinţa sa din Scoţia
Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 96 de ani, care se confruntă cu probleme de mobilitate fizică, îl va primi pentru prima dată pe viitorul prim-ministru al Marii Britanii, săptămâna viitoare, la reşedinţa sa Balmoral din Scoţia, unde se află în prezent suverana, în locul tradiţionalei întâlniri ce ar fi trebuit să aibă loc la Palatul Buckingham din Londra, informează AFP.
Copii refugiați din Ucraina, primiți la Palatul Elisabeta. O lecție de istorie și o întâlnire cu o prințesă adevărată
Porţile Palatului Elisabeta s-au deschis astăzi pentru copiii refugiaţi din Ucraina şi pentru micuţii asistaţi de Fundaţia Regală "Margareta". Cu toţii au avut parte de o lecţie de istorie şi de o întâlnire cu o prinţesă adevărată. Principesa Sofia i-a plimbat în timp, apoi distracţia s-a mutat la Muzeul Satului, unde cei mici au desenat, au modelat în lut, au decorat turtă dulce şi au dansat.
Sărbătoare pentru Familia Regală a României. Oamenii au primit cu emoție readucerea tronului la Palatul Regal din Calea Victoriei
Zi de mare sărbătoare pentru Familia Regală a României. De 10 mai, Domeniul Regal Săvârşin a fost deschis pentru public, iar în Bucureşti, oamenii au primit cu emoție readucerea tronului la Palatul Regal din Calea Victoriei. S-au depus coroane de flori la statuile Regelui Carol I şi Regelui Mihai.
Clisura Dunării, asaltată de turiști. Staţiunile de pe Valea Prahovei se pregătesc pentru minivacanța de Rusalii
În Clisura Dunării s-au reluat călătoriile cu vaporaşele, iar la Sinaia drumeţiile în jurul Castelului Peleş sau traseele de munte. Au fost pornite si instalațiile pe cablu, spre încântarea turiștilor iubitori de munte.
Imaginile dezastrului de la Palatul Regal, din 22 decembrie 1989. Multe capodopere găzduite aici nu au mai fost recuperate
O expoziţie fotografică aniversară, la 30 de ani de la Revoluţie, arată dezastrul prin care a trecut Palatul Regal în 22 decembrie 1989. Clădirea adăpostea, ca şi astăzi, Muzeul Naţional de Artă al României, în care s-a tras de mai multe ori cu tunul, a fost incendiată cu napalm, iar tablouri de mare valoare împuşcate. Biblioteca regală a fost arsă în totalitate.
Mihai I al României: Scopul unui Rege este să conducă astfel încât să ridice țara. Tot ce face e pentru țară, pentru că-și iubește țara
Ce înseamnă să fii rege? Este poate una dintre cele mai sensibile întrebări adresate unui suveran. Pentru ultimul rege al României, modestia și devotamentul pentru țară erau virtuți morale definitorii.
TVR, în topul EBU al celor mai accesate știri. Colega noastră Roxana Zamfirescu, intervenție la TV5
Funeraliile Regelui Mihai, transmise sâmbătă în exclusivitate de TVR, au fost preluate de zeci de televiziuni internaționale și difuzate de sute de ori. Acest lucru a urcat TVR pe locul 16 într-un top EBU al celor mai accesate 50 de știri.