pandemie
Numărul cazurilor de COVID-19 în întreaga lume se apropie de 91 de milioane, iar cel al deceselor de 2 milioane, potrivit unui bilanţ realizat de Universitatea John Hopkins şi citat marţi de EFE.
Ford va înceta să mai producă automobile în Brazilia. Din cauza pandemiei de COVID-19 toate cele trei uzine ale constructorului auto vor fi închise
Constructorul auto american Ford Motor Co a anunţat luni seara că va închide cele trei uzine pe care le are în Brazilia în cursul acestui an, din cauza pandemiei COVID-19 care a agravat utilizarea la nivel optim a capacităţilor sale de producţie, transmite Reuters.
Portugalia: Președintele țării a fost testat pozitiv la COVID-19, cu două săptămâni înaintea scrutinului prezidențial
Preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa a fost testat pozitiv la noul coronavirus şi şi-a anulat întreaga agendă publică cu două săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale din 24 ianuarie în care este dat favorit, conform unui anunţ făcut luni seara de preşedinţia portugheză, transmite AFP.
Crește numărul de infectări în Rusia, după vacanța de Anul Nou și Crăciun
Vacanța de Anul Nou și Crăciunul pe stil vechi arată că rușii nu prea au ținut cont de restricții. Ieri s-a înregistrat o ușoara creștere a numărului de cazuri noi de COVID-19.
Președintele ales al SUA, Joe Biden, a primit și a doua doză de vaccin anti COVID-19. Momentul a fost transmis în direct la televiziune
Preşedinte ales al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a fost inoculat luni, cu a doua doză de vaccin împotriva COVID-19, într-un spital din Delaware.
EXPERȚI ÎN SĂNĂTATE: Vaccinările anti-COVID-19 nu vor asigura dobândirea imunității de grup în 2021 la nivel mondial
Campaniile de vaccinare împotriva noului coronavirus, demarate deja în multe ţări, nu vor asigura o imunitate de grup la nivel mondial în faţa pandemiei de COVID-19 în acest an, au declarat mai mulţi experţi din domeniul sănătăţii, luni, invocând accesul limitat la vaccinuri pentru ţările sărace, probleme de încredere în rândul comunităţilor şi potenţiala apariţie a unor mutaţii ale virusului SARS-CoV-2, informează Reuters.
Marea Britanie este îngrijorată în ceea ce privește transmiterea COVID-19 în supermarketuri; Nadhim Zahawi, responsabil pentru campania de vaccinare: 15 milioane de vaccinări până la mijlocul lui februarie
"Marea Britanie este îngrijorată în ceea ce priveşte transmiterea COVID-19 în supermarketuri mai ales atunci când oamenii nu poartă măşti", a declarat luni ministrul responsabil pentru campania de vaccinare, Nadhim Zahawi, care a estimat totodată că 15 milioane de persoane ar putea fi vaccinate până la mijlocul lunii februarie în această țară, informează Reuters.
Restricții de circulație mai dure în Franța. Localnicii din Marsilia sunt nemulțumiți, iar proprietarii de magazine și restaurante se tem pentru afacerile lor
Este alertă sanitară la Marsilia unde s-au înregistrat 7 cazuri noi de infectare cu tulpina de SARS COV-2, descoperită în Marea Britanie. Măsurile de prevenire au fost extinse, ceea ce a declanșat nemulțumirea localnicilor. Proprietarii de magazine și restaurante se tem pentru afacerile lor.
11 IANUARIE 2021 - un an de la raportarea primului deces provocat de noul coronavius în China
La 11 ianuarie 2021 se împlineşte un an de la declararea primului deces provocat de noul coronavirus în China.

