Mesaj dur al cancelarului Angela Merkel în Bundestag pentru politicienii care ignoră pericolul COVID: Minciuna şi dezinformarea, teoriile conspiraţiei şi ura afectează nu numai dezbaterea democratică, ci şi lupta împotriva virusului

Populiştii care susţin că noul virus este inofensiv sunt periculoşi şi iresponsabili, a declarat, joi, cancelarul german Angela Merkel. „Ne aflăm într-o situaţie dramatică la începutul sezonului rece. Ne afectează pe toţi, fără excepţie", a declarat Merkel în Bundestag.

Klaus Iohannis înainte de Consiliul European pe tema pandemiei: Odată ce vaccinul anti-COVID-19 va deveni disponibil, sperăm cât mai repede, va fi furnizat către toate statele membre

Stadiul achiziționării de medicamente pentru tratamentul infecției cu coronavirus, strategiile de testare a populației și procesul de achiziție a vaccinurilor sunt temele principale de discuție ale videoconferinței de joi seară dintre liderii europeni. "Cu privire la vaccinul anti-COVID-19, odată ce va deveni disponibil, sperăm cât mai repede, el va fi furnizat către toate statele membre. Este însă nevoie – și voi sublinia acest lucru - de creșterea finanțării disponibile în cadrul Instrumentului pentru Sprijin de Urgență, pentru a permite sporirea surselor de aprovizionare cu vaccinuri", a declarat președintele Klaus Iohannis înaintea întâlnirii online.