Marea Britanie adoptă relaxarea în etape a restricțiilor

Acum nu este momentul pentru relaxare. Acesta a fost mesajul premierului Boris Johnson care a anunțat un plan în mai multe faze privind revenirea la o viată normală. Deocamdată singurele măsuri care s-au luat sunt revenirea la muncă a celor care nu pot lucra de acasă permiterea exercițiilor în aer liber, de miercuri.

Franța începe prima fază de relaxare. Școlile se deschid treptat și pe bază de voluntariat iar în magazine sunt măsuri stricte de igienă

După două luni grele de izolare, Franța începe prima fază de relaxare. Multe sectoare economice își reiau activitatea, transporturile și-au adaptat programul iar școlile și magazinele și-au redeschis porțile. O întoarcere la activitate care nu pare să semene cu ce a fost înainte de epidemie, dar la care fiecare încearcă să se adapteze. Franța este una din țările greu încercate de epidemie. Peste 26 de mii de persoane și-au pierdut viața.

Noua Zeelandă continuă procesul de relaxare

Noua Zeelandă va permite redeschiderea restaurantelor, cafenelelor, cinematografelor, mall-urilor, precum şi reluarea călătoriilor în interiorul ţării de joi, în cadrul procesului de relaxare a măsurilor ce au fost adoptate pentru a stopa răspândirea noului coronavirus, a anunţat luni premierul Jacinda Ardern, transmit DPA şi Reuters.

Consilierii generali au aprobat testarea în masă a bucureștenilor. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că după 1 iunie va avea loc o testare naţională

Consilierii generali au aprobat azi testarea în masă a bucureștenilor pentru COVID-19. Proiectul inițiat de primarul Capitalei prevede testarea a 11 mii de voluntari până la sfârșitul anului. Și ministerul Sănătății vrea să afle nivelul de imunizare a populației dar și cum evoluează epidemia de COVID 19 la noi. O testare naționala ar urma să aibă loc după 1 iunie care va tine cont de focarele existente.