Presiune tot mai mare pe spitale și pe personalul medical, din cauza îmbolnăvirilor de Covid. În unele unități deja s-au ocupat toate paturile ATI

Este a treia zi consecutivă cu peste 30 de mii de infectări anunţate de autorităţi. Iar acest lucru înseamnă presiune tot mai mare pe spitale şi personalul medical. Sunt peste 500 de bolnavi care au fost internaţi în ultima zi. Iar în unele spitale deja s-au ocupat toate paturile ATI. Şi aceasta, în condiţiile în care 60 dintre suferinzi s-au stins de ieri până astăzi.

Presiune în creștere pe spitale, mai ales în cele cu focare Covid. Autoritățile au început să detașeze personal între unitățile sanitare

Încă o zi cu zeci de mii de infectări depistate. Din peste o sută de mii de teste, aproape 32 de mii sunt pozitive. Oficialii nu exclud ca săptămâna viitoare să avem 40 de mii de infectări pe zi şi să depăşim o mie de cazuri la ATI. Deja s-au triplat solicitările de transfer pentru pacienţii în stare gravă fără loc și se fac tot mai multe detaşări de personal.

Certificatul Covid devine obligatoriu în spațiul Uniunii Europene, peste o săptămână. În țară, Guvernul nu va folosi aceleași restricții

În mai puțin de o săptămână, românii nu mai pot circula în spațiul Uniunii Europeane fără doza booster a vaccinului împotriva Covid. Practic, dacă au trecut 9 luni de la rapel sau doza unică, certificatul nu mai este valabil. În țară, guvernul nu va folosi aceleași criterii, anunță ministrul Sănătății. Mai mult, ne putem aștepta la ridicarea unor restricții, spun autoritățile.

Explozie a numărului de cazuri de Covid. Un singur județ din țară se mai află în scenariul verde, iar Clujul e pe primul loc la incidența cazurilor, 17 la mia de locuitori

Explozie de cazuri de Covid în România! Evoluția nu este însă neașteptată, în contextul în care varianta Omicron este atât de contagioasă, a subliniat ministrul Sănătății. Care susține că un număr mare de teste duce automant la un număr mare de cazuri depistate. În 24 de ore au fost confirmate peste 34 de mii de teste, dintr-un total de peste o sută de mii. Un singur județ din țară se mai află în scenariul verde, iar Clujul e pe primul loc la incidența cazurilor, aproape 17 la mia de locuitori. De ieri pînă azi, 94 de persoane au murit din cauza complicațiilor bolii. În secțiile de Terapie Intensivă din țară sunt internați aproape 700 de pacienți, 12 dintre aceștia fiind minori.

Ministrul Sănătăţii: Am semnat pentru livrarea produsului inovativ Molnupiravir. Este primul care are ca efect, certificat prin studii, reducerea numărului de decese

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat, miercuri, că a semnat contractul pentru Molnupiravir - un produs inovativ care se administrează pacienților cu risc crescut, iar primele cantități vor ajunge în România la sfârșitul acestei săptămâni. Ministrul a explicat că acest antiviral este primul care are ca efect, certificat prin studii, reducerea numărului de decese.