Alarmă în spitale, din cauza creșterii numărului de infectări Covid-19. Managerii își pregătesc personalul și își asigură stocurile de medicamente

Creștere accelerată a infectărilor cu SARS-CoV-2 - peste 6.000 de cazuri noi în 24 de ore. O evoluție prevăzută și așteptată, spun specialiștii care se pregătesc pentru ce este mai rău în următoarea perioadă. Specialiștii atrag atenția că țările occidentale au un procent de vaccinare net superior țării noastre și că din cauza imunizării scăzute, românii sunt mult mai expuși formelor grave de boală.

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu sindicatele despre măsuri de prevenire şi combatere a pandemiei, condiţii de muncă şi salarizare

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, joi, un dialog cu lideri ai centralelor şi federaţiilor sindicale din România, la care au participat miniştrii Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, Sănătăţii, Alexandru Rafila, Finanţelor, Adrian Câciu, şi Muncii, Marius Budăi. Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuţiile, care au avut loc în format hibrid, au vizat măsurile de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, condiţiile de muncă şi salarizarea.

Decizie de ultimă oră a Ministerului Sănătății: pacientul infectat cu Covid este îndrumat către un centru de evaluare, nu se mai duce direct la spital. Care este traseul lui - o discuție la Tema Zilei

Pacienții care au un test pozitiv de infecție cu SARS-CoV-2 și forme ușoare și medii de boală trebuie să-și sune medicul de familie care îi va îndruma, după o discuție chiar și telefonică, către un centru de evaluare. Acolo vor fi evaluați clinic de către un medic, li se vor face investigațiile necesare și vor primi tratament pentru a-l urma acasă. Este ultima decizie luată marți seară de Ministerul Sănătății, care încearcă astfel să reducă presiunea pe spitale și mai ales pe camerele de gardă ale acestora. Subiectul a fost abordat marți seară, la Tema Zilei.

Explozie a cazurilor noi de Covid, număr dublu față de cel de ieri. Spitalele se pregătesc să întâmpine vârful de infectări. Ultimele decizii luate de Ministerul Sănătății se referă la evaluarea celor care au trecut prin boală

România se confruntă deja cu valul cinci al pandemiei de coronavirus. Numărul infectărilor a ajuns la aproape 4.000, dublu față de ziua precedentă. Încep să fie mulți și cei care pierd lupta cu virusul - 52 de pacienți în ultimele 24 de ore. Medicii se așteaptă ca varianta Omicron, extrem de contagioasă, să ducă la o creștere rapidă a numărului de pacienți. Spitalele și-au luat deja măsuri de precauție.

Continuarea vaccinării și portul corect al măștii chirurgicale sau al altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP2, măsuri discutate la ședința de guvern

Premierul Nicolae Ciucă a avut, luni, o şedinţă de lucru cu responsabilii în gestionarea pandemiei COVID-19, în cadrul căreia a fost prezentată evoluţia cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2 în ţară şi la nivelul Uniunii Europene şi au fost evidenţiate măsurile avute în vedere pentru a proteja sănătatea populaţiei şi pentru continuarea funcţionării şcolilor şi a sectoarelor economice.