Rugăciuni pentru Amazon. Papa Francisc a cerut implicarea comunităţii internaţionale

Catastrofa ecologică din bazinul Amazonului a fost şi subiectul slujbei de azi, de la Vatican. Papa Francisc, care a convocat un sinod special în octombrie, a cerut comunităţii internaţionale să participe la stingerea incendiilor. Mesajul suveranului pontif a primit un prim răspuns: Leonardo di Caprio şi alte vedete ale filmului au anunţat că vor dona bani pentru a ajuta la rezolvarea crizei.

După întâlnirea cu o femeie de aproape 80 de ani, Papa Francisc şi-a schimbat discursul

Vizita Papei Francisc în România a rămas în sufletele tuturor celor care i-au ieşit în cale. Dar mai ales a celor care au avut norocul să dea mâna cu Suveranul Pontif sau să primească o binecuvântare de aproape. Patru copii orfani din zona Moldovei chiar au mers alături de Sfântul Părinte. Iar după ce a întâlnit o femeie de aproape 80 de ani, Papa Francisc şi-a schimbat discursul.

Emoții cât pentru o viață în fața și în spatele camerei de filmat. Cum au trăit jurnaliștii și tehnicienii TVR vizita Suveranului Pontif în România

Din vizita Papei rămânem deja cu amintirile și cu sentimentul că am trăit și văzut cu toții clipe și imagini înălțătoare. Nimic nu ar fi fost însă posibil fără jurnaliștii, cameramanii, tehnicienii și toți ceilalți colegi din Televiziunea Română pentru care cele trei zile au fost punctul culminant al unor pregătiri intense. Vă invităm să urmăriți câteva imagini din ceea ce s-a văzut mai puțin sau nu s-a văzut la televizor.

Papa Francisc a adus împreună cultele din România, în timpul vizitei sale istorice în țara noastră

Vizita Papei Francisc în țara noastră a fost primită cu bucurie nu numai de către credincioșii catolici ci și de credincioşii celorlalte culte religioase din România. Ortodocși, baptiști, evrei sau musulmani, cu toții au mărturisit că au fost impresionați de personalitatea caldă a Episcopului Romei și, nu în ultimul rând, de faptul că a reușit "să-i aducă împreună."

Papa Francisc, la conferința de presă din avion: Românii pleacă să muncească în străinătate din iubire pentru familiile lor. Fac apel la solidaritate, pentru că există o injustiție mondială

70 de jurnaliști din întreaga lume au călătorit cu Papa Francisc în România și s-au aflat inclusiv în avionul care l-a dus pe Sfântul Părinte înapoi la Roma. Printre ei, și reporterul TVR Diana Dumitrașcu, care i-a adresat Sanctității Sale prima întrebare dintre cele două venite din partea presei române. Alte două întrebări i-au fost puse de către presa străină. Vă prezentăm un fragment needitat din conferința din avion a Suveranului Pontif, urmând ca în cursul zilei de luni să vă oferim un material complet despre declarațiile Sfântului Părinte.

O sută de mii de pelerini l-au întâmpinat pe Papa Francisc la Șumuleu Ciuc

Vizita Papei Francisc în România a stat și astăzi sub semnul miracolului divin. Dacă ieri, codul roşu de furtună s-a declanşat în Capitală mult mai târziu, chiar în momentul în care Sanctitatea Sa încheiase Liturghia şi îşi lua rămas bun de la pelerini, astăzi, ploaia, care a căzut neîncetat la Şumuleu, încă de dimineţă, s-a oprit în clipa sosirii Papei. Peste 85 de mii de oameni, români, maghiari şi peste 1.500 de străini l-au aşteptat pe Sfântul Părinte. Ei au pornit la drum încă de la 4 dimineaţa şi au înfruntat vremea rea ca să ajungă la Sanctuarul Marian din munţi.