Părinții cu copii mici vor putea munci de acasă patru zile pe lună. Proiect al Ministerului Familiei și Tineretului

Părinţii care au copii mici ar putea să lucreze patru zile pe lună de acasă. Proiectul, menit să sprijine familiile să petreacă mai mult timp împreună, este susținut de partidele din coaliție, însă părinții cer ca acesta să fie modificat astfel încât să poată fi aplicat și persoanelor pentru care telemunca este imposibil de pus în practică.

Andreia Bodea, directoarea Colegiul Național "I.L. Caragiale": Grosul consumului de droguri este în zonele de distracție. Mulți adolescenți cresc într-un sistem educațional fără limite

Zeci de persoane au fost audiate aseară după percheziţiile făcute de procurorii DIICOT în Bacău şi Timiş în cazul drogurilor în şcoli. Deja, în acest caz, doi tineri au fost arestaţi preventiv. Operaţiunea va continua, spun anchetatorii, iar vizate ar fi mai multe judeţe cu şcoli în care s-ar fi făcut trafic de droguri.

Protest al părinților la o școală din Târgoviște. Un elev a agresat mai multe fete și a aruncat un ghiveci de flori după directoarea școlii

Protest al părinților la o școală din Târgoviște după ce un elev de clasa a treia a agresat mai multe fete de la clasa întâi și a aruncat și cu un ghiveci cu flori după directoarea școlii. Peste 100 de părinți și bunici s-au adunat în fața unității de învățământ și au cerut măsuri concrete, pentru a-și ști copiii în siguranță la școală. Informații cu impact emoțional!

Trei milioane de elevi, din nou la școală, în plin sezon gripal. Părinții cer suplimentarea personalului medical în unitățile de învățământ

Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii au transmis deja o serie de recomandări către școlile, liceele şi grădiniţele din toată ţara. Între timp vin şi critici legate de gestionarea revenirii elevilor în bănci, în plină alertă epidemiologică. Reprezentanţii părinţilor, de exemplu, cer medici în cabinetele şcolare, nu recomandări din partea ministerului.