Parlamentul European se pregăteşte să acţioneze în justiţie Comisia pentru că nu a aplicat condiţionarea alocării fondurilor europene de respectarea statului de drept

Parlamentul European se pregăteşte să acţioneze în justiţie Comisia Europeană pentru că nu a luat măsuri în vederea aplicării regulamentului cu privire la condiţionarea alocării fondurilor europene de respectarea statului de drept de către ţările membre, a anunţat joi legislativul comunitar, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Ministrul Investițiilor Europene, Cristian Ghinea: Avem acum un PNRR de 29 de miliarde, agreat în coaliție. Avem mandat pentru Bruxelles. Premierul Florin Cîțu: Nu renunţăm la niciun proiect

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat miercuri seară că în şedinţa de coaliţie s-a agreat un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) de 29 de miliarde de euro, urmând să meargă la Bruxelles, împreună cu premierul Florin Cîţu, pentru negocierile finale.

Florin Cîțu: Eu cred că dacă noi mergem cu un proiect de irigații care respectă condițiile Comisiei Europene, CE n-o să spună nimic. Dacă merg la Bruxelles cu ministrul Ghinea, prezentăm prioritățile României

"În acest moment, nimic nu este respins de Comisia Europeană", a ținut să sublinieze luni seară, la Tema zilei, premierul Florin Cîțu. Invitat la TVR după o ședință desfășurată la Palatul Cotroceni pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență, șeful executivului a lăsat să se înțeleagă că ar putea merge la Bruxelles alături de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, pentru a prezenta prioritățile României.