Interviu cu ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru. O agendă de prosperitate între parteneri strategici. Cooperarea pentru Cernavodă, prioritară pentru Washington. Un orizont pentru ridicarea vizelor

Noua administrație de la Casa Albă aduce un suflu nou în relațiile bilaterale dintre România și Statele Unite. Cu atât mai mult cu cât, din luna iulie, România are un nou ambasador la Washington, în persoana lui Andrei Muraru. Într-un interviu acordat în exclusivitate colegei noastre Ramona Avramescu, diplomatul român a detaliat puncte importante de pe agenda Parteneriatului strategic dintre cele două țări, inclusiv mult așteptata ridicare a vizelor pentru români.

Președintele Klaus Iohannis va participa, începând de luni, la Adunarea Generală a ONU

Președintele Klaus Iohannis se va afla la New York, timp de cinci zile, pentru a participa la cea de-a 72-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Potrivit programului anunțat de Adminstrația Prezidențială, șeful statului va susține un discurs în cadrul sesiunii de dezbateri generale a Adunării Generale a ONU, va participa la recepția organizată de președintele american Donald Trump, precum și la reuniuni la nivel înalt - cu Secretarul General ONU, cu președintele Adunării Generale, precum și cu omologi din alte state.

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu românii din Washington. Mesaj principal: "Puteți fi un catalizator pentru dezvoltarea României"

Succesul Parteneriatului strategic de 20 de ani dintre România şi SUA se datorează şi comunităţii româneşti de peste Ocean. În a treia zi a vizitei sale la Washington, preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu românii care trăiesc în Capitala americană, le-a mulţumit pentru eforturile de a se integra şi i-a invitat să se implice în proiectele din ţară.