Slujbă de Paște fără restricții la Constanța după doi ani de pandemie și distanțare socială

După doi ani, credincioșii vor putea asista din nou la Sfânta Liturghie săvârșită în aer liber. Ceremonia oficiată de Arhiepiscopul Tomisului și un sobor de preoți va avea loc la la catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel, iar lumina sfânta va veni anul acesta pe mare. La slujba de Înviere sunt așteptați peste cinci mii de credincioși din toată țara.

BRAȘOV | Marile hoteluri din Poiană, ocupate 60% de Paşte; preţurile - mai mari ca în 2021

Interesul turiştilor pentru a-şi petrece vacanţa de Paşte într-unul dintre marile hoteluri din staţiunea Poiana Braşov, unde sezonul de schi a fost prelungit până după sărbători, este mai redus decât de Crăciun şi Anul Nou, gradul de ocupare a camerelor şi apartamentelor ajungând la 60%, comparativ cu sfârşitul anului trecut, când acesta era de 80-90%.